copil-rasfatat

Un copil rasfatat

 

Timp special, conectare, pus limita, plans si jale!
Cam asa s-a derulat pentru noi una dintre cele 2 zile ale weekend-ului trecut.
Ne-am impartit copiii sambata dimineata si am purces, eu la evenimentul Otiliei, iar Chris catre antrenamentul de fotbal al lui Robert. Cum eu aveam sa stau 4 ore plecata impreuna cu Dennis, ei aveau timp sa faca „timp special” dupa fotbal. Se documentase Chris, stia cam toate meciurile de fotbal (de tineret) care se jucau prin Bucuresti si imprejurimi, asa ca avea idee cam ce sa faca cu el dupa antrenament (Rob are o mare pasiune pentru fotbal, momentan).

Timpul special este acela in care faci exact ce isi doreste copilul, fara sa intervii, fara sa te uiti la telefon, adica trebuie sa fii 100% prezent si deschis. Ca atare, copilul obosit dupa antrenament, a dorit sa isi cumpere un album cu fotbalisti si sa mearga acasa, iar munca de organizare a ramas ca idee pentru alte momente de timp special. Au stat amandoi acasa, au lipit cartonasele cu fotbalisti pe album, au povestit, au mancat pizza…Ne-am reunit toti 4 , am petrecut putin timp impreuna si am decis ca e cazul sa mergem la cumparaturi daca nu vrem sa mancam pizza pentru tot restul saptamanii. A fost momentul in care au inceput sa apara primele „semne”, Robert refuza sa mearga la cumparaturi, au ramas la bunica si i-am luat seara. Guess what, nu vroia sa vina acasa, vroia sa doarma la bunica, sotul isi cam pierdea rabdarea si mi-a zis ca asta inseamna sa petreaca prea mult timp cu copilul, i se urca la cap!!

Adevarul este pe undeva pe acolo, a petrecut timp special cu el, s-au conectat, s-a simtit bine, se intampla rar sa petreaca timp doar el cu tatal. La prima vedere ai zice ca ar trebui sa fie in al noualea cer si sa fie mielusel, in realitate insa, este greu, in momentul in care te conectezi puternic, incep sa vina catre suprafata tot felul de emotii grele, prima tendinta este sa fugi de ele, sa le eviti, pentru ca stii ca va durea, asta vroia sa faca Robert, sa fuga la bunica, sa stea acolo pana cand se duc in jos emotiile, pana cand intram din nou in tumultul obisnuit al zilelor, sa fim deconectati si el sa nu mai fie in legatura cu emotiile lui cele grele.
Dar nu l-am lasat sa fuga de emotii, am pus limita si am zis dormi acasa! ceea ce se traduce cumva in „stai aici cu emotiile tale grele si trecem prin ele, nu te las sa fugi”.Cum am intrat in casa a izbucnit: „ce aveti cu mine, tot timpul aveti ceva cu mine, lasati-ma in pace, de ce va luati de mine?”. Si-a luat niste perne, s-a ascuns intr-un colt si tot bodoganea, in scurt timp a inceput sa planga. Cum sotul era deja obosit, am preluat stafeta si m-am bagat dupa el in coltul lui, l-am mangaiat pe spate si i-am spus ca nu are nimeni nimic cu el, din ce ii spuneam, din aia plangea mai tare, asa ca i-am tot repetat pana cand am simtit ca si-a plans toate emotiile, toate supararile si frustraile.

La prima vedere avem: un copil care a petrecut timp mai mult cu unul dintre parinti, i s-au facut toate voile, iar el a dat cu mucii in fasole, mai pe romaneste. Avem ceea ce s-ar putea numi, tot pe romaneaste, un copil rasfatat, care isi joaca parintii pe degete, nu-i asa?! 🙂
In realitate avem un copil care s-a conectat cu parintele, parinte care in mod obisnuit nu are foarte mult timp la dispozitie, iar putinul lui timp se imparte la 2 copii in mod obisnuit. Aceasta conectare l-a pus in legatura cu emotiile si sentimentele lui cele mai profunde, dar si cele mai dureroase, iar la final s-a descarcat de toate acestea, lucru foarte benefic.

Ne-am propus sa facem cel putin o data pe saptamana timp special cu copiii, nu vom avea mereu cateva ore la dispozitie, dar 30 de minute pe saptamana sigur putem rupe de undeva pentru a ne conecta cu copiii nostri si pentru a avea grija de emotiile lor.

La voi cum se desfasoara momentele speciale, ce vor copiii vostri sa faca, vine spontan sau va organizati inainte?

Foto: arhiva personala

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *