Tehnologia, copiii și echilibrul

Am scris și probabil o să mai scriu despre tehnologie, că doar trăiesc în mijlocul ei. Acum o lună, la o lungă pauză de cafea, un coleg ne-a pus o întrebare dificilă: dacă ai primi o sumă foarte mare de bani (din care ai putea trăi toată viața),  ai fi dispus/ă să renunți la orice fel de tehnologie, pentru tot restul vieții?! (asta însemnând inclusiv electricitate, folosirea transportului modern, etc). După o dezbatere de 10 minute, toți participanții, inclusiv eu, am decis că nu am dori să trăim astfel și nici măcar n-am avea ce face cu banii.

Așadar, cam toți folosim tehnologia, într-un fel sau altul, un anumit tip de tehnologie sau altul, nu mi-aș dori să trăiesc în altă epocă sau fără tehnologia modernă. Nu sunt pasionată de tehnologie, dar folosesc zilnic, sunt toată ziua online, pe blog, pe Facebook, in contact cu echipa din cate fac parte ca si welness advocate, pe chat cu părinții de la școală, cu soțul. Exagerez?! Nu știu, dar dacă n-aș mai fi atât de prezentă și în contact cu tehnologia, ar trebui să fac altceva, eventual grădinărit, la sat.

Copiii mei au telefoane, au schimbat deja un rând de tablete, au consolă, un netbook doar al lor. Le folosesc ori de câte ori este nevoie, exagerează sau sunt echilibrați?
Răspunsul este: depinde (de mine)!
La noi în casă nu există program la ecrane, dar prietenii care mă cunosc cu adevărat știu că urăsc regulile, programele impuse și controlul. Nu îmi urmăresc soțul sau copiii prin gps/ceas cu cuc sau aplicații instalate pe furiș pe dispozitivele lor. Megem pe încredere și bun simț, iar dacă noi, adulții, dăm dovadă de ele din plin, copiii vor urma exemplul.

Sunt perioade întregi când tabletele sau telefoanele copiilor stau descărcate într-un dulap,pentru că avem altceva de făcut, sunt și momente când, dacă vii la noi în casă, la ora cafelei, îi poți găsi la tv sau seara la filme. Mergem și la cinema, avem și jocuri instalate, pe care ei le joacă, se uită și la filme care nu sunt speciale pentru copii, se joacă și în Paint, fac poze sau caută informații pe Google. Suntem prieteni cu tehnologia, dar nu o lăsăm să ne conducă, nu există nr. de minute/zi, pot fi ore 🙂 (mamă iresponsabilă) sau pot fi momente în care nu mai găsim tableta/telefoanele copiilor.

Ca să îți faci o idee despre cum am ajuns eu așa relaxată cu privire la tehnologie, poți citi aici, aici, aici și aici.

Dacă vreți să aflați cum e cu „Echilibrul copil-tehnologie”, haideți în număr mare la cea de-a 5-a ediție Modern Dad’s Challenges,  15 noiembrie, de la 18.30, la Hotel International din București.

Invitați vor fi:

  • Georgiana Roșculet, Psihoterapeut si Coordonator programe educaționale Ora de Net: “Provocările părinților în era digitală”;
  • Lucia Radu-Simota, Digital Learning Designer: “Programul digital al copilului: când, cât si cu ce efecte?”;
  • Daniel Rogoz, Fondator Kinderpedia: “Gadget-uri si aplicații utile pentru părinți si copii”.

Participarea este gratuită și trebuie să vă înscrieți aici

Sursa foto: Pixabay, frunzarescu.eu


Susținătorii ediției: Orange Romania, Nestle Incepe Sanatos Creste Sanatos, ErFi Romania,  Motorola Romania, DALB – Creator de frumos, Clubul Yves Rocher, Carti cu zumzet.

4 comentarii la “Tehnologia, copiii și echilibrul

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *