În siguranță pe bicicletă

Prima mea bicicletă a fost Pegas (nici nu știu dacă mai existau alte firme la vremea respectivă), aveam vreo 4-5 ani, era albastră, strălucitoare și mirosea a nou, toți copiii din cartier s-au plimbat cu ea, mai puțin eu, am mers mult timp pe lângă ea, până când mi-a rămas mică.
Următoarea bicicletă mi-am cumpărat-o din banii munciți de mine, în vacanța de vară, când aveam 13-14 ani, tot Pegas și tot albastră era, dar o nunanță mai deschisă, deja știam să merg pe biclă și am dat câteva ture cu ea în toamna respectivă. Apoi a venit frigul, aveam teme multe, aveam de învățat pentru examenul de la liceu, așa că nici de data asta n-am folosit-o prea mult.

N-am avut niciodată cască, genunchiere sau cotiere, nu îmi amintesc să fi avut nici prietenii mei care se plimbau cu bicla mea sau cu propriile lor biciclete. Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, la fel și preocuparea părinților pentru siguranța copiilor, atunci când merg e bicicletă.

Băieții mei au biciclete echipate cu suport pentru sticla de apă, claxon, echipament de protecție (cască, genunchiere, cotiere, mănuși). Cam asta am gândit că le trebuie, dar pentru că vroiam să aflu mai multe informații despre mersul pe bicicletă, în siguranță, am mers la evenimentul Pegas, vorba ceea, habar n-aveam câte nu știam!

Reguli pentru mersul în siguranță pe bicicletă
copiii sub 14 ani trebuie supravegheați în permanență atunci când merg pe bicicletă;
echipamentul de protecție este obligatoriu (cască, genunchiere, cotiere);
este necesară sticla cu apă, pentru hidratare;
soneria/claxonul este obligatoriu;
frânele trebuie să fie verificate periodic, să funcționeze optim (în concordanță cu modul în care apasă un copil);
roțile trebuie să fie umflate corespunzător (așa cum este recomandat de producător);
copiii sub 14 ani nu au voie pe drumurile publice cu bicicleta (interzis prin lege);
obligatoriu far pe față de culoare albă, a stop pe spate de culoare roșie, catadioptrii prezente pe ambele roți, în mișcarea lor, vor descrie un cerc;
haine colorate, pentru a fi cât mai vizibil (hainele nu trebuie să interfereze cu nicio parte a bicicletei);
verificarea cuplului de torsiune al șuruburilor bicicletei;
mărimea bicicletei trebuie să fie cea potrivită copilului.

Ghid orientativ pentru alegerea bicicletei:
Înainte de pleaca la drum cu bicicleta, verifică:
Nu ignorați regulile de siguranță!

Sursa foto: Pegas, Pixabay

8 comentarii la “În siguranță pe bicicletă

  1. Si noi tot un Pegas o sa luam, probabil in primavara. si recunosc ca mi-e un pic teama ca eu am avut Pegas cand eram copil si am cazut atat de rau ca nu am vrut sa ma mai urc pe bicicleta de atunci. oricum echipamentul de protectie este obligatoriu

  2. La noi in Moldova nu exista Pegas. Eu am mostenit bicicleta fratelui meu, dar destul de tarziu – abia cand a plecat el la facultate. Pana atunci am mers, da’ doar cu permisiunea lui :).

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *