Copiilor de la Waldorf nu le este frig?!

Dimineață, ora 8.00, -3 grade, copiii ajung în curtea școlii, unde stau până la 8.30, când au „zicerea” de dimineață, cântă, apoi pleacă la plimbarea de dimineață, prin cartier, timp de aproximativ 30 de minute.
Nebunie curată mon cher! Pe frigul asta, să ții niște copii de 4-5-6 ani afară, atâta amar de vreme, să îi mai și plimbi prin cartier, mi se pare … strigător la cer.
Este iarnă în mijlocul primăverii, e frig, eu am ciorapi pe sub colanții de piele eco, mănuși în mâini și căciulă pe cap. E drept, ciorapi pe sub nădragi n-am mai purtat de la proteste și înainte nu mai purtasem de….când eram tânără (probabil), dar acum nah, -3 grade de la sfârșit de aprilie, sunt mai reci decât -5 grade din decembrie, logic. Eu stau cam 20 de minute afară (maxim), în condițiile și cu costumația de mai sus, timp în care îi duc la școală, intru la metrou, mă încălzesc, ies de la metrou, merg vreo 5-7 minute și am sosit la muncă (dacă nu sunt prea adormită și nimeresc intrarea din prima, că mai sunt și zile în care mă trezesc după ce am trecut de clădire 🙂 ).

Acestea fiind zise, vă anunț că le-am pus și copiilor regulamentara căciulă, n-a comentat unul, ba din contră, Dennis vroia să meargă la școală cu halatul de baie peste haine, asta ca să vă faceți o idee despre temperatura din casă. Doar că, ajuns în fața școlii, a dat căciula jos (eu nici mănușile nu le dau), bag seamă că nu e cool printre colege să porți căciulă (colegi oricum nu prea există).
Ehh, măcar la -3 grade nu se mai duc la pădure, că în rest, tot afară stau juma’ de zi, îi las afară dimineață, îi găsesc afară seara, pauzele tot afară, iar cât stau în clasă, țin geamul deschis, nu cumva să se încingă spiritele 🙂

V-am zis că tot afară, in curte, îi lăsăm și dacă plouă? Aaaa, iar plimbarea de dimineață nu lipsește nici ea, chiar daca ninge/plouă. Statul ăsta afară cred că e o strategie! Serios, păi, unu la mână: se călesc și doi la mână: la ora 21 (maxim) sforăie!
De ce nu i-am dus eu la Waldorf de când erau mici, nu știu! Nici bani pe căciuli nu mai dădeam și trăiam și eu ca boieroaică, cu copii care se culcau la ora 20.

Sursa foto: Pixabay

13 comentarii la “Copiilor de la Waldorf nu le este frig?!

  1. ce zice pediatrul nostru despre asta – stii deja. Miscare miscare miscare, recomanda scoala cea mai apropiata de casa tovmai pt a merge/alerga/tzoopai pana acolo.

    In rest, nu ai vazut niciun copil cu pantalon 3/4 ? 😀

    1. Pai or fi fost si cu pantaloni 3/4, dar cine mai vedea, ca eu aveam caciula pe ochi :))
      Cum i-am lasat au inceput sa se cocoatze pe niste chestii, le-as fi facut o poza, dar mi-era prea frig sa imi scot manusile.

  2. De cand cu serialul Scoala in lume sunt anumite chestii care se repeta obsesiv in toate sistemele de invatamant. Asta cu iesitul afara pe orice vreme e unul dintre ele. Mai avem muuult pana departe, din pacate 🙁

    1. Ioana, e vorba si de societate, de obisnuinte, nu cred ca o sa gasesti la noi (in majoritatea scolilor) deschidere pentru asa ceva. La nivel declarativ, toti parintii zic ca vor mai mult timp afara pentru copiii lor, daca ii pui sa ii lase in curtea scolii la 8 dimineata, nu la -3 grade, nu la 0 grade, la +2 grade, sa astepte jumatate de ora, nu stiu cati o sa mai fie asa zen si doritori de aer. Daca aud de o invatatoare care face o plimbare prin cartier, cu 15 copii, jumatate dintre parinti fac atac de cord, doar o singura persoana la atatia copii?!! Vorbim de copii de scoala totusi, nu de bebelusi.
      Daca la un afterschool ajung copiii, mananc si apoi stau afara pana la plecare, cati parinti crezi ca vor fi multumiti?! N-au facut lectiile, n-au facut optionalele, s-au murdarit, era frig/cald…
      Asa ca nu mai avem mult pana departe, pentru ca de fapt si de drept, nu vrem sa ajungem nicaieri, doar sa ne plangem 🙂

  3. Sănătate multă 🙂 . Al meu răcește din orice. Și e jalnic să vezi ditamai omul cum tușește și bea ceai după ceai, 3 litri de ceai de ghimbir.
    Poate dacă ies afară nu ajung aici… 🙂

  4. Si baietelul meu e la Waldorf, in Timsoara. Observ ca vrea sa fie tot mai „dezbracat” la scoala, Imi aduc aminte de la gradinita (era una traditionala) ca pana la vacanta de vara si nu reuseam sa ii dau tricou decat rar. Cred ca aici la scoala e mai cald 🙂

    1. Uneori se mai schimba si preferintele, in functie de anturaj, locatie, obiceiurile locului 🙂
      Eu sunt foarte bucuroasa ca petrec timp afara, desi, nefiind obisnuita, uneori mi se pare ciudat. Intr-o zi a plouat cu piatra si ei au stat afara 🙂

  5. Cam tarziu am gasit acest subiect foarte interesant. Fara prea multe vorbe doresc sa va spun ca in liceul militar, la varsta de 15 ani, faceam zilnic invioare dimineata fie ca era frig sau cald. Cand era frig inviorarea se facea la bustul gol si foloseam din plin si zapada si nu am murit nici unul dintre cei impricinati. Acum, dupa aproape 50 de ani de atunci, pot munci pe frig mai bine ca pe caldura. Recomand sa-i caliti pe cei mici si sa nu-I cocolositi pentru ca mai tarziu vor fi clientii siguri ai produselor farmaceutice pe care cu multa indarjire ni le recomanda mass-media.
    Sanatate !

    1. Sanatate si dumneavoastra!
      Copiii din zilele noastre abia mai merg 2 staii de autobuz pe jos, ce sa-i mai calim, ca ii ducem cu masina pana la usa calasei

  6. Salut ! Sunt baiat , am 16 ani si sunt la liceul militar . Din punctul meu de vedere copiii trebuie caliti , in mod special baietii. Aici la liceu nu conteaza ca sunt minus 15 grade afara si e ger ,toti baietii suntem la bustul gol la 6 dimineata la inviorare si e foarte bine, e frig pot zice ca e foarte frig uneori dar nimeni nu se plange , ne calim devenim barbati . Cand e zapada obligatoriu trebuie sa ne frecam fata , mainile , abdomenul cu zapada si nimeni nu raceste toti suntem sanatosi . Si sa nu mai spun de apa rece de la dusuri . Caliti-va copiii ca sa le fie bine in special baietii.

      1. Daca e rece atunci cum e sa faci iarna dus rece , cu apa direct din rau . E foarte rece apa dar te obisnuiesti , e calire adevarata.

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *