Opera Comică pentru Copii, unică în lume

Opera Comică pentru Copii (OCC) este o instituție din subordinea Consiliului General al Municipiului București, unică în lume, prin segmentul de public căruia i se adresează, având peste 12.000 de spectatori, lunar.

Nu-i așa că este incredibil ceea ce reușește să facă o instituție publică din România?!

În minivacanța care tocmai s-a închieiat, am participat la evenimentul în cadrul căruia au fost desemnați câștigătorii concursului „Două nopți la Veneția”, organizat împreună cu agenția Magic Holiday în perioada 10 – 28 noiembrie, cu ocazia premierei operetei „O noapte la Veneția”.
Maestrul Cristian Mihăilescu a prezentat noutățile celei de-a 3 ediții a spectacolului-mozaic „Poveste de Crăciun”, care va avea loc pe 14 decembrie, la Sala Polivalentă, la care, din păcate, toate biletele sunt deja vândute.

După conferința de presă, am vizitat, în premieră, Târgul „Poveste de Crăciun” și Patinoarul Copiilor, deschis în curtea interioară a OCC, care va funcționa după următorul program:
– zilnic în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie,
– în weekend de la 11:00 la 22:30
– în timpul săptămânii, între orele 16:00 – 21:30
– intrarea liberă
Pe scena vor fi prezentate mai multe spectacole în care vor evolua artiștii Operei Comice pentru Copii, alături de coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi și copiii de la Atelierele ”Micul Artist”.

Pe durata Târgului de Crăciun, Opera Comică pentru Copii a demarat și cea de-a șasea ediție a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice). Până pe 31 decembrie, puteți aduce jucării în stare bună și să le depuneți în urna special amenajată la intrarea, noi am pregătit deja câteva sacoșe cu jucării.
Toate jucăriile strânse în cadrul campaniei vor fi donate copiilor din programele Fundației Hope and Homes for Children.

Surprizele pregătite pentru cei mici în cadrul târgului de Crăciun:
– „Atelierele lui Moș Crăciun” pentru confecționarea decorațiunilor de sezon,
– atelierele de pictură și desene,
– atelierul de caligrafie,
– „Căsuța lui Moș Crăciun”, din 8 decembrie, aici îl găsiți chiar pe Moș Crăciun în persoană! După cum vedeți în poză, Dennis deja l-a căutat 🙂

Haideți la Târgul de Crăciun de la Opera Comică pentru Copii, pe Calea Giulești nr. 16, poate găsiți și o jucărie, in stare bună, de care micuții vostri s-au plictisit și care va bucura alți copilași, va fi distractiv!

Sursa foto: Arhiva personală

2 comentarii la “Opera Comică pentru Copii, unică în lume

  1. Super fain, si noi am fost si ne-a placut tare tare! si am inteles ca seara nu e deloc aglomerat, spre deosebire de alte patinoare, unde te calci pe picioare cu tot felul de acrobati de ocazie, de ti-e si frica sa lasi copilul pe gheata

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *