Deschide un nou capitol în viața ta

Titlul nu este doar un obiectiv pe care mi l-am propus la început de an, este un proiect în toată regula, care îmi este drag și pentru care sunt Ambasador, pentru că rezonez puternic cu ideea din spatele lui și pentru că sunt pregătită să împărtășesc cu voi. „Deschide un nou capitol în viața ta” este un program de coaching, care își propune să aducă împreună descoperirile științifice din domeniul fizicii, biologiei și medicinei, cu dezvoltarea noastra personală, spirituala. Învățăm cum se pot aplica toate aceste cunoștințe în viața de zi cu zi, pentru a crea ceea ce ne dorim și a ne transforma corpul, gândurile, emoțiile si obiceiurile, vindecând si echilibrând.

Facilitatorul programului este Andra Todiriță, coach si cercetător științific în biologie moleculară și medicină.

Andra, îmi poți povesti un pic despre proiect, aud aproape zilnic despre coaching, gândire pozitivă, meditație, o să medităm la întâlniri, o gândim pozitiv, cum o să fie?

Da, coachingul si spiritualitatea sunt 2 subiecte foarte populare în ultimii ani. Ne aflam într-o perioadă în care mulți dintre noi vrem să ne depășim pe noi înșine și să devenim cea mai bună variantă a noastră, să deținem mai mult control asupra experiențelor și destinului nostru. Tot ce ai enumerat mai sus ne ajută într-o anumită măsură, dar ceea ce determină dacă și cât de repede avem rezultatele dorite, este cunoașterea.

Orice tehnică pe care o aplicăm în seminariile noastre începe cu întelegerea la nivel mental a instrumentelor pe care le folosim, a modului cum funcționează ele și ce influență concretă au în corpul nostru.

Revenind la întrebarea ta, da, vom și medita la întalnirile noastre, corelând astfel știința cu spiritualitatea, o legatură care accelereaza obținearea rezultatelor practice în viața noastră. Experiența pe care o oferă întregul seminar, este similară ridicării unui văl de pe ochii noștri, completând spațiile goale între știință și spiritualitate.

Te gandești la lucrul cu grupuri mari? E drept, cam avem nevoie de o schimbare pozitivă, în vremurile pe care le trăim.

Seminariile au un caracter relativ intim, cu puțini participanți, pentru a menține o atmosferă cât mai personală și pentru ca fiecare să aibă ocazia și timpul de a se exprima, a pune întrebări și a intra în dialog, atunci când simte. Este o îmbinare între atenția exclusivă, pe care întâlnirile 1 la 1 o ofera, și schimbul de experiență, specifică grupurilor.

Pentru că este extrem de important să nu ne simțim singuri în procesul nostru de dezvoltare personală si pentru că, așa cum ai spus, avem nevoie de o schimbare pozitivă, în vremurile pe care le trăim, la scara largă, am creat o comunitate cu prezență online permanentă. Acolo, toți participanții la seminarii se simt susținuți și pot dialoga, împărtăși experiențe, provocări, pot învăța din relatările celorlalți și unde, pe scurt, să nu se mai simtă izolați, ca o consecință a deciziei de a face o transformare în viața lor.

Seminariile, comunitatea online și, în viitorul apropiat, workshop-uri de anvergură mai mare, sunt direcțiile în care vom merge anul acesta, pentru a face împreună aceasta schimbare.

Programul este prevăzut cu un număr limitat de ședințe, în urma căruia plecăm acasă cu un plan și un set de reguli de urmat?

Programul “Deschide un nou capitol în viața ta!” este format din seminarii bilunare și suport permanent online, pe tot parcursul anului.

Fiecare seminar are o structură clară și oferă materiale de lucru, pe care participanții să le poată folosi pentru a obține și menține rezultatele dorite. Exercițiul acasă, după întâlnire, este extrem de important în înlăturarea unor tipare și formarea unor noi obiceiuri. Pentru a crea permanență, încurajez urmarirea planului de lucru, în ritmul și caracterul personal al fiecaruia. În ani de experiență am ajuns la concluzia că, pentru a fi eficient și de durata, modul în care lucrăm cu noi înșine este extrem de important să se potrivească cu stilul personal, cu așteptările și abilitățile noastre.
Programul pe care l-am gândit creeaza un echilibru între libertatea de a alege când, unde și cum să lucrăm, și înțelegerea rolului pe care exercițiul și perseverența îl au în atingerea succesului nostru.

Pentru a participa la seminar trebuie să avem o anumită pregătire sau să fim inițiați în meditație sau e suficient să dorim să facem o schimbare în viață?

Prezența la seminar este precedată de o conversație în doi, în care fac o trecere în revista a modului cum se desfășoară seminarul și caracteristicile sale, pentru ca fiecare participant să înteleagă și să știe la ce să se aștepte. Nu sunt condiții de inițiere anterioară în meditație sau cunoștințe de medicină, biologie, fizică etc. Limbajul și explicațiile pe care le ofer în cadrul seminarului sunt suficient de clare și simple pentru a nu fi necesară o pregătire în avans.
Cel mai important lucru este sa îți doresti să faci o schimbare în bine în viața ta. Posibilitățile sunt infinite și fascinante, dar este extrem de util să simți că acesta este momentul potrivit pentru tine.

Înțeleg că fiecare seminar va avea o temă, ne poți da un exemplu? Temele sunt prestabilite de la început sau le adaptezi pe parcurs, în funcție de nevoile grupului?

Da, fiecare seminar are propria tema, punându-ne în contact cu diverse aspecte ale noastre și completând, pas cu pas, puzzlelul noii noastre vieți.
De exemplu, în primul seminar al acestui an, am discutat despre influența pe care gândurile și emoțiile o au asupra genelor noastre, modul cum putem influența, prin mecanisme epigenetice, din interior, expresia acestor gene raspunzătoare de boli și dereglari ale propriului organism. Pe parcursul seminarului am învățat cum să acționam aceste gene, în mod conștient și cu o intenție clară.
Am stabilit subiectele seminariilor la începutul acestui an, dar ordinea și eventualele modificări ale temelor, le voi face în funcție de nevoile grupului, care crește de la un seminar la altul. Obiectivul meu este să susțin cât mai mult grupul de ambasadori ai unui nou stil de viață, care s-a format alături de mine și astfel să facem împreună o schimbare, prin propriul exemplu.

Următorul seminar va avea loc pe data de 17 Februarie, tema fiind “Oboseala și lipsa somnului – să reînvățăm cum sa ne odihnim”. Vom intelege ce se întamplă în corpul nostru atunci când nu ne odihnim suficient și unde este important să acționam pentru a remedia acest aspect. Andra ne va ghida și vom lucra practic asupra corpului nostru, pentru a reface capacitatea organismului de a se odihni, atât cat are nevoie. Mai multe detalii găsiți aici. Ne vedem sâmbătă!

 

Sursa foto: Pixabay

 

 

10 comentarii la “Deschide un nou capitol în viața ta

    1. O sa merg sambata, va fi primul seminar la care particip, deja am discutat cu Andra, 1 la 1 si…stiu ca suna asa intr-un fel, dar am vazut o schimbare, nu zic ca e usor sau ca s-a produs vreo minune in viata mea, in cateva zile. Dar dupa discutia cu ea, fiind intr-un moment intens si de cumpana in viata de familie, am reusit (cu greu) sa ma dau un pas in spate. Nu mi-a zis fa asa si o sa fie bine, este ceea ce am simtit din discutie. Un lucru simplu, cum este un pas in spate, poate insemna mult si poate fi greu de facut.
      Abia astept sa vad cum vor decurge lucrurile mai departe.

  1. Eu sunt un pic nedumerită cu privire la apariţia acestui nou fenomen, pentru că nu-i îneţeleg exact utilitatea. M-aş bucura să citesc mai multe pe măsură ce mergi, ca să mă lămuresc.

    1. Am sa scriu concret cum am simtit eu ca ma ajuta. Am avut deja o discutie 1 la 1 cu Andra si m-a ajutat mult, intr-o situatie in care, de obicei, as fi facut ca toate maimutele, iar sotul meu ar putea confirma.

  2. M-am gandit la sotul meu, cred ca i-ar placea sa participe la un astfel de program numai ca mereu zice ca nu are timp. El si-a propus sa invete sa mediteze, de asta m-am gandit la el. Sunt curioasa cum imbina meditatia cu spiritualitatea. Ce fel de spiritualitate?

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *