„Miercuri, respirăm”, am terminat de citit romanul

Marți seară am terminat de citit romanul, așa că „Miercuri, respiram”! Desigur, este vorba despre primul roman al Ioanei Chicet Macoveiciuc.

De mult timp n-am mai citit o carte atât de rapid, despre un roman nici nu încape vorbă. Am intrat in posesia cărții duminică spre seară, in cadrul evenimentului de lansare. Înainte să ajung la locul faptei, m-am intersectat cu Roxana (cumnata mea), care mi-a arătat, pe geam, din zborul mașinii, cartea ei cu autograf, așa că m-am dus întinsă, cu jumătate de oră mai devreme la eveniment și am luat cartea. Apoi, m-am prezentat cu cartea în dinți în fața Ioanei și am mieunat dupa un autograf.

N-a fost o lansare obișnuită de carte, a fost altfel, era plin de copii, care se distrau în jurul meu, pe jos erau perne și jucării, sala plină de mame, destul de relaxate. In fața sălii erau gustări sănătoase, sucuri și jocuri interesante. După ce am jucat unul dintre jocuri, împreună cu alți doi adulți și un copil (ceva mai măricel), am luat cu toții bătaie la joc (adulții), așa că m-am întors cuminte la locul meu și…am început să citesc, nici n-am mai apucat să socializez prea mult, citeam și râdeam singură. Am închis cu greu cartea, abia când a început Ioana să vorbească pe scenă, la microfon, atât de tare mă prinsese, dar a fost bine venită pauza, ajunsesem pe la un paragraf care îmi cam umezise ochii.

Ioana n-a fost singură la evenimentul de lansare al primului ei roman, au fost acolo copiii, soțul, mama, dar și prietenele ei, care au urcat pe scenă și au răspuns la câteva întrebări, nu îmi mai amintesc exact ordinea întrebărilor, nici cuvintele exacte ale Ioanei:

  1. Persoana pe care o căutați prima dată, cand aveti nevoie, este cumva o femeie? De ce?
  2. Ce moment frumos/greu ați simțit nevoia să împărtășiți cu o femeie?
  3. De ce femeile sunt atat de competitive unele cu altele?
  4. De ce se destramă prieteniile?
  5. Ce au femeile atat de misto?
  6. Este ceva ce nu ai putea ierta niciodata unei prietene?

Deja era vorba despre lucruri serioase, relații, prietenii, despărțiri și mă cam atinsese, pentru că mi-am pierdut multe prietene, fără să înțeleg prea bine când sau de ce, după unele încă sufăr, nu a trecut suficient timp. Noroc că deja nu mai eram singură, Roxana parcase toti cei 5 băieți la restaurant (3 copii și doi soți) și venise lângă mine.
Apoi Petronela Rotar a venit cu o explicație logică, care m-a scos un pic din starea de tristețe in care intrasem cu gândul la prietena mea, pe care am îmbrățișat-o, ascultat-o, consolat-o de atâtea ori și care acum nu mai are timp să mă sune. Zicea Petronela că ar fi cam nasol să avem aceleași prietene pe care le aveam la 15 ani, ar însemna că n-am mai evoluat d-atunci, sunt perfect de acord, n-am înțeles niciodată relațiile amoroase ale celor care se casătoresc cu iubiții/iubitele din liceu, nu mă gândisem că se aplică și relațiilor de prietenie. Dar eu nu sufăr după o prietenă din liceu, ci după una de dată recentă, dar tot din discuția de pe scenă am relizat că așa este viața, ne duce pe căi diferite și nu are sens să ne împortivim, suferim și mergem mai departe, sunt mai multe femei pe planetă decât bărbați și eu o să îmi găsesc perechile.

Am facut și eu, în sfârșit, o poza cu Ioana, au venit toți cei 5 băieți ai noștri și am plecat pe la casele noastre, unde i-am pregătit rapid de somn și m-am apucat de citit.

miercuri-respiram

Așa de tare te prinde povestea celor 6 fete din carte, că nu-ți mai vine să o lași  din mână, trimiți bărbatul să îmbăieze copiii și să le citească povestea de seară și te ascunzi cu cartea sub pilotă. Sunt atât de diferite, toate sunt frumoase și deștepte, unele îmbrăcate din reviste, altele ca toate pământencele obișnuite. Unele au bani mulți, altele puțini, unele mănâncă frunze, altele ecleruri, dar toate au ceva în comun, sunt gravide și trăiesc aici, lângă noi, în orsul nostru, așa cum îl stiți. Trec prin situații prin care am trecut multe dintre noi, întâmpină dificultăți și trec prin adevărate drame, dar răman împreună, se ajută, se susțin, se vizitează, rămân prietene.
Și totul se întâmplă atât de repede, se apropie una de alta într-un timp scurt, devin prietene și sunt ca o familie. Mult timp am avut impresia ca îți trebuie mult ca să devii prieten cu cineva, ani, ca să poți considera că cineva îți este prieten și ca tu să te poți numi prietenul cuiva.
Încă din primele pagini ale cărții poti să intuiești apropierea dintre ele, iar eu aveam nevoie de asta, aveam nevoie să îmi spună cineva că este ok să mă împrietenesc repede cu femeile pe care le simt apropiate, că nu este ciudat, că nu trebuie să aștept ani de zile ca să pot spune că am o nouă prietenă.

Nu vă mai dezvălui nimic din carte, nu vreau să stric supriza. Să vă bucurați de lectură!

Sursa foto: Arhiva personala si arhiva Ioanei

4 comentarii la “„Miercuri, respirăm”, am terminat de citit romanul

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *