Aromoterapia ne susține să comunicăm sincer și calm

De când am copii, am căutat alternative sănătoase la tot ce ține de ei, de la mâncare, până la cosmetice și chiar tratamente. Pe acest drum al căutărilor și descoperirilor, am întâlnit și uleiurile esențiale pure, ușurel, de la stadiul de pasiune, a devenit parte din viața noastră de familie. Folosim uleiurile zilnic, iar acum explorăm abilitățile lor de a ne susține pe plan emoțional. Mi se pare foarte interesant tot ce descopăr și m-am gândit să împărtășesc cu voi o mică parte.

Uleiul esențial de lavandă a fost descoperit acum mai bine de 2500 de ani și este cel mai folosit ulei esențial din lume, dar și cel mai contrafăcut dintre uleiuri. Noi îl folosim intens, pentru cunoscutul efect de relaxare, vecină cu somnul, dar am descoperit că mai are și alte proprietăți, care sunt de mare ajutor copiilor mei (dar nu doar lor).

Lavanda este denumit uleiul comunicării și calmului, ajută exprimarea verbală și calmează mintea. În mod specific, liniștește insecuritățile care apar atunci când persoana riscă să își expună adevăratele gânduri și sentimente. Lavanda se adresează acelei frici profunde de a fi văzut și auzit.
Persoanele care au nevoie de lavandă, sunt persoane care se închid în ele, blocându-și exprimarea adevăratului sine. În timp ce exersează exprimarea exterioară, ei țin ascunse gândurile și sentimentele cele mai produnde. Exprimarea gandurilor și sentimentelor nu este conectată cu inima și cu sufletul lor.

Lipsa exprimării poate duce la tensiuni, atât psihice, cât și fizice, Lavanda susține relaxarea și decontractarea. Blocajul în comunicare poate produce îngrijorare, gânduri haotice, anxietate și probleme de somn. În urma unor experiențe trecute, oamenii se pot simți în nesiguranță sau pot simți chiar teamă de exprimare, din cauza unei posibile respingeri. Deseori, nu își permit să intre în contact cu adevăratele lor gânduri și sentimete. Așadar, adevărata lor voce este redusă la tăcere, această stare este însoțită adesea de sentimente puternice precum: neiubit, neimportant, neauzit.

Lavanda încurajează onestitatea emoțională și ajută la exprimarea adevăratelor gânduri și sentimente. Pe măsură ce indivizii învață să comunice cele mai profunde gânduri și emoții, se eliberează din propria temniță. Prin comunicare sinceră și deschisă, omul poate experimenta iubirea necondiționată, acceptarea și liniștea mentală. Cu ajutorul curajoasei Lavande, individul se simte liber să își arate adevăratul EU celor din jur.

Situații pe care le putem depăși mai ușor cu ajutorul lavandei: comunicare blocată, frică de respingere, încordare, tensiuni, gânduri haotice, lipsa sincerității emoționale, frica de a dezvălui celor din jur adevăratul sine, sentimentul a nu fi văzut, auzit sau iubit.

Cum ne ajută uleiul esențial de lavandă: deschide comunicarea, aduce calmul, promovează exprimarea, sinceritatea emoțională, conștiința de sine și liniștea mentală.

Noi folosim uleiul esențial de lavandă diluat cu ulei vegetal și aplicat pe corp, difuzat în aparat special sau în inhalator personal (creion nazal). Dacă decideți să încercați uleiurile esențiale, vă recomand să vă documentați mult și să alegeți o sursă sigură.

Informațiile sunt traduse și adaptate din mai multe surse, printre care: Emotions&Essential oils, a reference guide for emotional healing, 2017 Sixth edition

Sursa foto: Pixabay

5 comentarii la “Aromoterapia ne susține să comunicăm sincer și calm

    1. Ma bucur ca dormi mai bine, functioneaza fain intr-un difuzor, legat de comunicare, cred ca se intampla in timp, cu aplicari/difuzari sustinute si cu multa atentie la noi insine, dar tu esti o persoana destul de sincera, comunicativa, deschisa 🙂

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *