Joaca liberă, între creativitate, plictiseală și pericol!

Nu o dată, ci de sute, poate mii de ori, de când am copii, am susținut ideea de joacă liberă, am insistat, am subliniat importanța, am cerut dreptul copiilor la joacă liberă, am supărat oamenii cu cerințele mele, am mutat copiii din locurile în care se îngrădea joaca liberă.
Astăzi însă, vreau să vă prezint și o altă față a monedei, în afară de cea pe care o găsim în mai toate cărțile despre dezvoltarea copilului și pe care o imbrățișăm strâns.

Anul trecut, cam pe vremea asta, mi-am retras copiii de la un afterschool, unde iubeau pe toată lumea, aveau prieteni, ce să mai, era ideal (glumesc), dar se cam încerca inhibarea jocului liber și se dorea o cat mai mare structurare si ocupare a timpului cu activități bine definite și nedătătoare de prea multă libertate. Copiii au plâns, s-au tânguit, au promis, iar au plâns, dar am ținut de hotărâre și nu i-am mai dus, acesta fiind principalul motiv, dorința organizatorilor de a inhiba joaca liberă.
Pentru că Universul nu doarme, la un an distanță, îmi dă joacă liberă de nu o pot duce! Să vă explic, copiii mei sunt la o școală la care petrec mult timp afară, indiferent de anotimp sau temperatură, este benefic, frumos, mirobolant, o să ziceți în cor și o să îmi spuneți că suntem norocoși că am găsit o astfel de școală, rară! Așa este și totuși…scriu acest articol!

Nu mi-am schimbat radical părerea, joaca liberă este extrem de importantă, ceea ce am aflat însă, pe pielea mea și cu riscul sănătății copiilor, este că joaca liberă este ceva greu de implemntat și gestionat în grădinițe și școli, fie ele de stat sau private și ar fi de dorit să se întâmple acasă, în timpul în care copilul este cu familia sau cu cineva apropiat, care îl supraveghează, mai bine decât o poate face un cadru diadactic în curtea școlii.
Cadrele didactice, administratorii și directorii de școli și grădinițe mă vor iubi, iar părinții preocupați de buna dezvoltare a copiilor, mă vor urât, dar eu nu prea mai vreau joacă liberă în scoală și nici nu o să recomand cuiva o școală, în care copiii au parte de joacă liberă foarte multe ore din zi! Pentru simplul fapt că poate deveni extrem de periculos, pentru că un grup de peste 10 copii se plictisesc rapid și pot veni cu idei inovative de a folosi dotările scolii, pentru că se ceartă des la vârste mici, pentru că își gestioneză greu emoțiile, pentru că nu știu și nu vor să împartă, pentru că nu anticipează și nu văd pericolul în anumite situații. Cu o foarte bună supraveghere, multe dintre aceste aspecte pot fi prevenite, dar asta ar însemna un număr însemnat de supraveghetori și o vigilență, mai ceva ca a gardienilor care supravegheză deținuții, ceea ce este destul de greu de obținut, dată fiind vârtsta mică a protagoniștilor noștri și imposibilitatea de a anticipa toate formele de joc periculos sau conflict, iar joaca liberă, nici ea n-ar mai fi așa liberă.

Curtea în care petrec copiii mei timpul este amenajată minim, o gropă de nisip, niște recipiente din lemn în care au plantat copăcei, legume, flori, mai au prin curte paleți, unelte cu care au grădinărit, multe bețe, butuci, o mini-tiroliană, copaci în care se cațără. Nu au jucării sau unelte din plastic, totul este lemn sau metal, găletușe din metal, uneltele pentru grădinărit, măturile, paleții, toate devin obiecte de joacă cum ai întors privirea, nu mai zic de cățăratul în copaci, urcatul pe balustrade, pe cutiile cu plante, tiroliana…Minim 2 ore din zi, sunt în jur 10 copii și 2 supraveghetoare, copii cu vârste între 2.5 și 9-10 ani. Sunt lăsați liberi, așa cum ne place nouă, părinților, se plictisesc, se urcă în copac, cad, se ceartă, se bat, se lovesc în cap cu obiectele de prin curte, inclusiv cu cele metalice, cu pietre, cu bâte.

Eu am îmbărânit cu 5 ani când l-am găsit pe Dennis lovit la cap de către alt copil, cu un obiect metalic, mi s-a spus simplu: regret! l-am atenționat pe X, i-am spus tatălui său, nu am văzut ce s-a întâmplat, eram cu alți copii! Am făcut ce era necesar (pus gheață și ulei de lavandă), să il supravegheați și mergeți urgent la medic la nevoie!!! Mai dormi Roxano, mai mănâncă, mai trăiește în ale 48 de ore de supraveghere!!
La nici o săptămână distanță, îl găsesc pe Robert lovit la cap, avea ditamai cucuiul, sânge închegat, amestecat cu praf, urme de lacrimi pe fața plină de tărână, scenă desprinsă dintr-un film, horror. Am primit aceleși explicații ca și în cazul lui Dennis, nu se știa ce s-a întâmplat, se jucau și brusc pooc! Am aflat eu ulterior ce s-a întâmplat, copiii se jucau aruncând cu pietre într-o țintă improvizată, unul s-a simțit cam nebăgat în seamă și a început să arunce cu pietre în ăilalți, care păreau că se distrează mai bine, dar nu cu orice pietricică, cu o cărămidă….l-a nimerit tocmai pe al meu, lângă tâmplă, ghinion! Sunt copii, se joacă liber, se mai plictisesc, mai schimbă regulile jocului…Să nu credeți că doar nouă ni s-a întâmplat ceva de genul ăsta, fiecare copil ajunge într-o situație similară, la un momentdat.

Poate deveni periculos, este greu de gestionat această joacă liberă în unitățile de învățământ, în grupuri mari, cu copii de vârste și temperamente diferite! Copiii sunt imprevizibili, au nevoie de structură, ghidare și antrenare în activități organizate și conduse cumva de către adulții supraveghetori.  Joaca liberă este extraordinară, în grupuri mici, atent supravegheate, în mediu controlat, fără obiecte care pot deveni periculoase.

Nu pot să cer să înlocuiască toate obiectele din curtea școlii cu obiecte din plastic, care să nu prezinte niciun pericol, nu pot să cer supraveghere 1 la 1, pentru că nu există nici în cazul bebelușilor de 3-4 luni, dar pot să aleg un loc cu mai puțină joacă liberă, cu mai multă structură, organizare, chiar dacă asta este contra a tot ceea ce am citit în cărți. Sunt situații reale, care îți schimbă perspectiva. În cazul meu, a fost nevoie de 2 situații foarte periculoase, ca să ajung să le dau dreptate cadrelor didactice, cu ani de experiență în lucru cu copiii, care evită pe cât posibil acestă joacă liberă, unii din comoditate, alții pentru că știu ce se poate întâmpla.
Știu că se poate întâmpla orice, oricând, oriunde, dar prefer să îi știu mai în siguranță la școală și să le ofer eu mai mult timp pentru joaca liberă.

Sursa foto: Pixabay, arhiva personală

Save

18 comentarii la “Joaca liberă, între creativitate, plictiseală și pericol!

  1. mai se intampla, asta e viata reala. Si nu o zic din faptul ca eu am copilul cu capul cusut de 2 ori, sau batuta si stransa de gat (si discutii din partea mea pe tema respectiva…si framantari etc), ci pt ca abia dupa aia a invatat sa se dea deoparte de aruncatori si agresivi, de alunecari si sarituri. E un pas in evolutie, se numeste experienta, unii o fac mai devreme, altii mai tarziu, si mai sunt unii care o repeta.

    Dar tot inima de mama e praf 🙁 .

    1. Asa este, dar daca putem preveni chiar si in proportie de 1%, eu as prefera. Pot invata din astfel de situatii, dar pot exista si urmari grave, din care sa nu mai poti invata decat ca libertatea mai trebuie si ea controlata, uneori.
      La scoala precedenta, se intamplau rar atfel de incidente, aici stau zilnic cu inima cat un purice, e drept, acolo nu erau lasati atat de liberi, uneori erau frustrati, la finalul zilei imi reprosau ca nu s-au jucat suficient, dar nu am albit in 3 ani de scoala, cat am albit aici intr-o saptamana 🙁

  2. Interesant. Foarte bine ca ne prezinti si cealalta fata a monedei, mai ales ca si noi avem tendinta sa ridicam in slavi joaca libera. Cred ca trebuie totusi sa existe un echilibru si o cale de mijloc – joaca libera, dar cu un design inteligent al spatiului & obiectelor care il populeaza + supraveghere adecvata. Nu?

    1. Joaca libera este ceva foarte util pentru ei, dar poate ar fi bine sa se intampla acasa sau in locuri unde sunt grupuri mici de copii, eventual cu interese comune. Nu pot sa spun ca spatiul de aici de la scoala nu este amenajat cum trebuie, este o scoala Waldorf si sunt materiale naturale, au luat uneltele de gradinarit de la indemana lor, cand nu trebuie folosite, dar din plictiseala sau imaginatie bogata, orice obiect poate deveni periculos, exista supraveghere, dar se merge mult pe ideea de libertate, de a nu interveni, de a-i lasa sa isi rezolve conflictele, sa gaseasca solutii…in conditiile astea, este usor sa iti scape din vedere fix momentul ala cand se intampla ceva.

    1. Nici eu nu ma gandisem, cand s-a dorit impunerea unui program bine structurat la afterschool-ul la care erau copiii mei, i-am retras, mi s-a explicat ca nu ii mai pot lasa liberi pentru ca sunt multi si devine periculos, voriau sa le faca program clar cu activitati, diverse, din care fiecare sa isi aleaga, dar sa fie ceva clar organizat, gen: la ora x iti alegi din activitatile x, y sau z si aia faci acolo in camera sau locul cutare, cu adultul responsabil. Nu mi-a placut ideea, vroiam sa fie lasati liberi, sa se joace cum vroiau dupa ce petreceau 4-5 ore la scoala, unde faceau ce li se cerea, cu structura si program. Abia acum inteleg!
      Este greu pentru copii sa fie toata ziua controlati si tinuti in niste structuri bine organizate, cu reguli si program, dar constat ca altfel poate deveni chiar periculos.
      Pe viitor, voi alege institutii cu mai multa structura si mai putina libertate si voi incerca sa suplinesc acasa aceasta nevoie de joaca libera.

  3. Eu zic ca este o diferenta intre idea de joaca libera si ce povestesti tu aici ca se intampla in cazul vostru. Eu vad joaca libera asa: un adult este mereu acolo cu ei, le da dreptul sa propuna jocuri dar pune clar limite, atunci cand vede ca le este greu sau se plictisesc sa intervina, sa se joace liber fara sa respecte un program clar de urmat dar sa respecte reguli. Aici cred ca e diferenta. Una e sa spui ” se joaca liber” si alta e sa ii lasi sa faca ce ii taie capul. Cred ca solutia e undeva la mijloc daca ma intrebi. Dar cand deja e pusa in pericol siguranta lor, eu as cam fugi de acolo.

    1. Joaca libera si respectarea unui program clar nu prea sunt compatibile. Nu exista diferente intre ce povestesc eu si joaca libera, asta este joaca libera, copiii sunt lasati sa se joace asa cum doresc, cu au la indemana, fara sa li se sugereze diverse strategii de joc, sunt lasati sa se plictiseasca si atunci apar idei, plictiseala este buna, asa cum bine scriem pe toate blogurile, dar, eu am ajuns la concluzia ca asta este de facut de acasa sau in grupuri mici, cu copii care au interese comune si temperamente compatibile, greu de aplicat in gradinite/scoli/afterschool-uri

  4. Iti spun sincer ca nu m-am gandit niciodata la aspectul asta al jocului liber. Mie mi se parea o idee minunata si chiar eram revoltata ca Bogdan nu are parte de asa ceva! Insa citind ce ai scris inteleg perfect ca exista si o latura mai putin placuta pe care nu o poti intelege decat atunci cand o experimentezi.
    M-ai pus pe ganduri cu articolul asta!

    1. Raluca, chiar este o idee minunata jocul liber, dar dupa aceasta experienta, eu voi alege locuri cu mai multa structura si voi incerca sa le acord acasa/in timpul nostru joaca libera. Am aanalizat situatia pe toate partile, orice ar pune in curte si oricum ar face, ca sa fie joaca libera, apar astfel de probleme, cand exista un numar maricel de copii.

  5. eu cred ca ăe undeva vine din alta parte pericolul asta: copiii tinuti prea din scurt accasa, odata vazuti liberi nu stiu sa se joace, nu au reflexele formate, nu au exerciliul libertatii. e o realitate a zilelor noastre.
    dar e bine de stiut si punctul asta de vedere si consecintele :).

    1. Este posibil sa fie cum zici, dar eu nu (mai) cred ca scoala/gradinita ar trebui sa isi asume asemnea responsabilitate, sa ofere aceasta libertate care nu se ofera acasa. Cum spunea Cleo in primul comentariu, da, dupa un timp, dupa emotii, dupa capete cusute, radiografii si membre rupte, copiii invata sa se fereasca de pericole, isi ascut simturile….care scapa 🙂

      1. din pacate copilaria de acum s-a schimbat complet. Eu am crescut liber, cazut de pe leagan la 5 ani si spart cap, luat la tranta cu vaca de cand aveam 2-3 ani, frate meu a cazut pe gheata si s-a rupt gheata la 5-6-7 ani (si nici nu a zis acasa, a stat cica la soare sa se usuce dar la Dorohoi soarele iarna e de -10 gr asa ca in juma de ora avea blugii in forma de L, cum o stat el pe sanie) , cu totii suntem cazuti e mici prin urzici si maracini, frate meu a spart un cap cand avea 3 ani pt ca eu ma certam cu un vecin de 14 ani si el a tacut, s-o enervat, o luat o piata si i-o dat direct in cap lui ala de o facut un cucui in frunte cat oul etc. Le-am invatat din experienta de devreme, din copilarie.
        Dar acum vremurile s-au schimbat, nu mi se pare ca trebuie sa pregatim copiii pt vestul salbatec, ai nostri sunt niste gentili (si doar i-ai vazut pe toti 3 in dulap 😀 ) . Doar ca… mai sunt si altii pe langa, agresori din fire si agresati din casa, si pana nu so lovit de din astia nu am stiut cum sa ii zic ca sunt si rautati in lume. Asa ca fiica mea e convinsa ca o romanca ce isi urecheste copilul si ii zice ca te omor din bataie e om rau … si ii e frica de ea, si nu ca i-am zis noi ci ca asa a interpretat fiica mea. Experientia docet dar la naiba, e greu de tot.

  6. Și eu sunt pentru joaca in aer liber și chiar am ales întotdeauna grădinița care avea și o curte interioara mare dar mi ar pare obligatoriu că acest mediu să fie „curățat” de pericole. Daca nu prea se poate, supraveghetorii trebuie sa fie cu ochii în patru nu sa stea la bârfa. Și încă ceva….joaca libera și necoordonata trebuie combinata cu jocuri ordonate sau sugerate. Copiii adora sa se joace și să inventeze jocuri dar se simt foarte bine daca adulții supraveghetori le mai fac cate o sugestie, participa alaturi de ei, le dau o mana de ajutor, se arata interesați de ceea ce fac…. totul adaptat evident vârstei copiilor.

    1. Nu pot sa ma plang ca stau la barfa sau altceva de genul asta, pur si simplu ii lasa liberi si atunci este aproape imposibil sa intervii la timp, sunt multi, sunt diferiti, spatiul e mare, ei sunt mari, piticii nu prea se urca in copaci sa se arunce in cap, dar cei mai mari…

  7. Libertatea cuiva( copil sau adult) se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt. Eu cred ca suntem datori cu reguli indiferent ca vorbim de joaca libera sau activitati coordonate de un adult. Liber nu inseamna ca pot arunca cu pietre- exista jocuri care nu pot fi acceptate in comunitate si da, adultul trebuie sa se implice, sa sublinieze regulile si sa explice- chiar si de 1000 de ori! eu nu zic ca o juleala in genunchi poate fi evitata, dar sa ii lasi sa arunce cu pietre unii in altii e nitel cam mult- ok sunt copiii mai agresivi, sunt uneori incapabili sa isi exprime verbal emotiile, dar adultul e prezent si reia relulile . E ok sa interzica urcatul in pomi cand sunt 20 de copii la 2adulti. Adultul e dator sa subliniaze ca sunt actiuni interzise- sa loveasca pe altul, sa arunce etc . Am lucrat cu copii si stiu ce zic, stiu ca e obositor sa tot reiei regulile, dar foloseste- 15 minute inainte de-a iesi la joaca vorbim despre ce si cum ne jucam si mai ales cum nu ne jucam!

    1. Niste reguli cred ca exista peste tot, dar cand ii lasi pe copii liberi, fara sa le propui jocuri, sa ii atragi in activitatile pe care le doresti tu ca adult, atunci ei mai uita de regului(uita oricum, pentru ca sunt mici), dar cand se iau cu joaca, uita si mai rapid.

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *