Liderii anului 2017, premiaţi la Gala Itsy Bitsy

Gala Itsy Bitsy de anul trecut, a fost ultimul eveniment la care am participat alături de colegii bloggeri, unde am aplaudat oamenii care schimbă zilnic, în bine, viețile copiilor din România.

Deși în 2017 am fost departe și nu am putut fi alături de Itsy Bitsy de 1 Iunie, pentru a sărbători marea reușită, m-am bucurat enorm că am fost prezentă la gală din acest an, Lideri pentru Liderasi.

Eu m-am simțit ca într-o poveste la castel. A fost o seară festivă, cu șampanie și voie bună, cu doamne îmbrăcate de gală și copii veseli și puși pe glume, cu oameni care zâmbeau larg și se bucurau să fie acolo. Am întâlnit lideri care au construit cu inspiraţie şi generozitate proiecte de impact, pentru viețile copiilor și părinților. Sunt mândră să îi cunosc pe unii dintre ei, recunoascătoare pentru șansa de a fi colaborat cu ei în proiecte și încântată să îi descopăr pe ceilalți.

Liderul anului 2017 în Social Media este Atena Boca, inițiatoarea comunității La Primul bebe, care a strans alături peste 40.000 de părinţi din toată ţara.
La această categorie a fost nominalizată și Ana Nicolescu, un om de la care eu am învățat enorm de când am cunoscut-o, este un lider, un om blând, sincer și corect, care inspiră prin articolele pe care le scrie, dar și prin proiectele pe care le derulează.
Ea este Ana, cu zâmbet sincer și inima mare!

Liderul anului 2017 in Parenting este Diana Stănculeanu, urmăresc de multă vreme activitatea Dianei, dar abia anul acesta am avut bucuria de a o cunoaște personal. Este psihoterapeut și coordonatoare programelor de la Asociatia Salvaţi Copiii. Sper să am ocazia să colaborez cu Diana în viitorul apropiat, este o voce obiectivă, care se implică în numeroase proiecte destinate părinților și copiilor.

Liderul anului în Acţiuni Caritabile este Vlad Voiculescu. A fost ministru al sănătății, este fondator al MagiCAMP, pentru copiii diagnosticaţi cu cancer şi a reuşit să mobilizeze mii de oameni, în susţinerea proiectul MagicHOME.

Liderul anului 2017 în Proiecte Sportive este Valeria Răcila van Groningen, cea care a infiinţarea Asociaţia Bucharest Running Club şi organizează evenimente sportive, care adună zeci de mii de alergători din toată lumea, an de an.

Liderul anului 2017 în Proiecte Culturale este Felicia Filip, sub conducerea domniei sale, Opera Comica pentru Copii, singura instituție de acest gen din lume, a devenit unul dintre locurile preferate ale copiilor din București.

Liderul anului 2017 în Educaţie este Corina Puiu, cofondator şi Director Executiv Teach for
România, un program care oferă şanse la o educaţie de calitate şi la o viaţă de calitate, copiilor din medii defavorizate.

Liderul anului 2017 în Activităţi Extraşcolare este Călin Goia, fondator al Voltaj Academy,
şcoala de muzică, la care sute de copii din Bucureţti şi Cluj își descoperă stilul muzica.

La Gala Itsy Bitsy au primit recunoaştere 3 personalităţi, care au influenţat viaţa a generaţii de copii şi părinţi:

Lider de-o viaţă în Muzică este Virgil Popescu, compozitor, orchestrator, profesor de muzică și instrumentist.
Lider de-o viaţă în Teatru de Animaţie este Cristian Pepino, regizor, scenarist, autor şi profesor în arta păpușeriei.
Lider Inspiraţional de-o viaţă este Marcel Iures, actor de teatru, film şi televiziune.

Au mai fost acordate 5 premii speciale, brand-urilor care s-au implicat în proiecte dedicate educaţiei copiilor şi părinţilor:
Leadership în comunicarea părinţi– şcoală – TELEKOM România,
Leadership în comunicarea părinţi copii – NIVEA,
Leadership pentru educaţie financiară – BANCA COMERCIALĂ Română,
Leadership pentru implicarea civică – LIDL,
Leadership pentru educaţie modernă – ORANGE ROMANIA.

Avem lideri printre noi, să îi susținem și să îi promovăm, ei ne inspiră și sunt modele, pentru noi și pentru copii! 

Foto credit: Ovidiu Micsik

Cristina Nichitus Roncea

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *