Mai devreme sau mai târziu, toate ajungem la cratiță. 2 secrete din bucătaria mea

Nu este vreun articol cu substrat, vreun manifest feminist sau din contră, un îndemn la sclavagirea doamnelor, cine mă cunoște, știe că nu este cazul 🙂

Dar, când ai 2 copii și vrei să îi hrănești sănătos (pe cât posibil) sau nu vrei, dar te gândești să le faci o supriză, un desert din copilăria ta, dacă ești cumva prea ocupată cu foarte multe activități gospodărești în același timp, cu capul în nori (cum sunt eu) sau te strigă copilul fix în momentul în care ar trebui să iei oala de pe foc, atunci dragă femeie….ai ars-o! La propriu, oala, ai ars-o!

Secretul nr. 1: Am ars oala!
Dar nu oricum, jumătate din conținut a rămas lipit (foarte bine) de oală. Poate o să ziceți că nu e mare lucru, dar am făcut treaba asta în deplasare, unde trebuie să las totul intact așa cum am găsit, prin urmare, n-am putut arunca oala, fără regrete, cum aș fi făcut acasă. Nu aveam decât 2 variante: curăț oala, să fie ca nouă sau cumpăr alta identică.

Am zis să încerc prima dată varianta 1, părea la mai îndemână, așa că am luat un cuțit și am început să râcâi oala, cât era continutul cald, am reușit să scot cam un castronel plin din minunatul desert, dar a ramas un strat de aproximativ 1 cm, care nu s-a dat dus, așa că am încercat toate variantele de pe net sau citite la gospodinele dintr-un grup de profil: lăsat la înmuiat cu oțet, lăsat la înmuiat cu bicarbonat, cu sare…apoi frecat cu putere, apoi pus la mașina de spalat. La final, cred ca se mai curățase 1 ml din stratul de 1 cm și totul părea și mai bine fixat pe oală. Deja mă vedeam colindând magazinele de oale, în căutare surorii siameze.

Secretul nr. 2: Cum am curățat oala!
Trecuseră deja câteva zile bune și oala cu fundul înnegrit îmi zâmbea obraznică de pe aragaz, făcându-mi în ciuda. Până la momentul ăsta, probabil majoritatea gospodinelor ar fi avut oala curată lună, încât domnul casei s-ar fi putut oglindi liniștit pentru a-și face freza. Iar celelalte, ar fi înlocuit deja oala, cu una identică, fără pic de stres inutil. Cum nu fac parte din niciuna dintre categorii, nefiind o gospodină desăvârșită sau o tipă care se poate ușor detașa de o situație, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, m-am zgâit la oală până mi-a venit o idee, apoi am făcut așa:

1. pus un strat subțire de ulei vegetal, cât să acopere toată arsura
2. încălzit puțin oala cu totul
3. presărat bicarbonat pe tot fundul, cât să acopere uleiul
4. când s-a răcit uleiul (de fapt când mi-am amintit eu) spălat oala cu buretele și detergent, nu a fost nevoie de frecat, nici nu am folosit partea abrazivă a buretelui

Nu am o poză cu imaginea haosului înainte de a încerca diversele metode. Abia când m-am mai relaxat am putut să fac poze, dar cred ca am surprins exact fazele din proces care au contat.
Și gata, am rezolvat și această provocare care mi-a fost dată de către Univers, fiți atenți cum arată, o pot folosi pe post de oglindă 🙂


Bonus: rețeta cu desertul care mi-a ars oala: Orez cu lapte, îndulcit și aromatizat natural
1. Se pune orezul la înmuiat aproximativ 30 de minute
2. Se fierbe orezul în lapte aproximativ 15 de minute (fiind înmuiat deja, totul merge mult rapid)
3. Se supravegheaza oala! 🙂
4. Se ia oala de pe foc, se lasă să se răcească, se adauga miere (curată, naturală, din surse sigure), după gust, în funcție de cantitatea de orez
5. Se adaugă 2 picături ulei esential (pur) de: lămâie/portocală/mandarină


Copiii au fost încântați de orezul cu lapte și îmi cer zilnic, evident că n-am mai riscat d-atunci, dar nu știu cât pot să îi mai amân, noroc că acum știu cum să curăț oala!

Poftă bună!

Sursa foto: Arhiva personală, Pixabay

Save

4 comentarii la “Mai devreme sau mai târziu, toate ajungem la cratiță. 2 secrete din bucătaria mea

  1. bicarbonatul si la mine face minuni 🙂 la oale, pt ca …. e nevoie.
    Am mai frecat oalele si cu sare din aia de muraturi – a mers f. bine! Iar la clatit a mers si mai bine ca s-a dizolvat sarea :)))

    1. Partea cea mai buna este ca …dupa ce am frecat de mi-au iesit ochii, ca la melc, cu ultima solutie descoperita, n-am frecat absolut deloc, s-a luat cu buretele, nici n-am folosit partea abraziva.

  2. 1. Inainte de-a pune laptele la fiert, umeziti oala cu apa rece ca sa nu se mai arda .
    2. Puneti laptele la fiert la foc fff mic, impreuna cu un baton de scortisoara si un virf de cutit de sare.
    3. Aduceti laptele la punctul de fierbere
    4. Puneti o cescuta de orez cu bob rotund(iese mai cremos) bine spalat si inmuiat circa 5-10 minutele . Este suficient orez ptr 1 Kg. de lapte. Amestecati continuu, sa nu se prinda.
    5. Dupa ce a fiert orezul pe jumatate(aprox 10 min) puneti doar o lingurita mica, mica de zahar brun( este suficient, credeti-ma)
    6. Mai lasati 10 minutele la foc mic, amestecind in continuare .( total fierbere20 minute) . Daca este prea lichid dupa ce ati stins focul, nu va speriati, puneti capacul si asteptati putin pina se mai raceste inainte de servire. Orezul se umfla si va fi foarte cremos si buuuuun!
    Il puteti asezona cu fructe sau ciocolata! Este un deliciu!

    1. Va multumesc pentru reteta, insa nu folosesc deloc zahar la reteta mea, laptele nu are nevoie de fierbere prealabila, nu folosesc lapte crud in general, iar statul continuu langa aragaz nu prea ma incanta, o cescuta de orez mi se pare foarte putin pentru 2/3 persoane, as vrea sa ne ajunga cel putin pentru o cina sau un mic dejun copios, daca nu chiar pentru ambele.
      Este foarte simpla reteta pe care am incropit-o si functioneaza perfect, copiilor le place foarte mult, mai ales cand adaug ulei esential de citrice.

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *