Îmi este dor de mine! Exercițiu de reconectare cu sufletul meu

Mă trezesc zilnic, cu 1000 de gânduri, cu zeci de chestii de bifat, pe lista din agendă sau pe lista mentală, duc copiii la școală, îmi verific mesajele personale la metrou, ajung la birou și verific alte mesaje, beau cafeaua cu colegii, mă întorc la calculator și mă apuc de lucru, timp în care mă gândesc la alte 1000 de lucruri de făcut acasă, la muncă, de cumpărat, de pregătit pentru următoarea ședință, pachețele pentru școală, ieri mă gândeam deja la Crăciun și la cozonacul de casă pe care o să îl cumpăr 🙂

Nu e un post în care îmi plâng de milă, ba cred că mă descurc destul de bine cu tot ce am pe liste, mă și distrez uneori, mă relaxez, îmi acord timp, învăț, încerc să păstrez relația cu cei dragi online sau offline, mă joc cu copiii, petrec timp special, mă reconectez cu ei.
Dar parcă îmi lipsește ceva și acel ceva sunt EU!

Îmi este dor de mine! Îmi este dor să fiu eu cu mine, cu gândurile mele!

Sună într-un mare fel când pun în scris afirmația asta, dar este cât se poate de adevărată. Așa că am decis să fac un exercițiu, pe cât de simplu, pe atât de greu, să îmi acord 10 minute de liniște!

De ce spun că nu este un exercițiu ușor, îmi iau timp pentru mine în mod regulat, ies cu colegii, merg la masaj, citesc, merg prin magazine, dar, în tot acest timp, nu sunt eu de vorbă cu mine, sunt eu cu alții. Sunt eu care fac planuri mentale despre ce vom mânca seara, ce articol voi publica mâine, ce prietenă trebuie să sun săptămâna asta, ce cadou să îi cumpăr lui x…

Exercițiu 10 minute de liniște presupune să nu mă gândesc la nimic din toate astea, nimic concret, fără liste, fără planuri, fără muzică în căști, fără citit, uitat pe reviste, vorbit cu copiii. Doar liniște și spațiu, fără nicio distracție, pur și simplu să îmi ascult gândurile, să devin conștientă de ele.
Pare simplu, dar nu este, am încercat să fac exercițiul serile trecute, când nu puteam adormi, am ieșit pe terasă și, pentru prima dată, după foarte mulți ani, am privit cerul și m-am trezit cumva în copilărie, în serile calde de vară, când număram stele, căutam Luceafărul pe cer și mă bucuram că e un pic mai răcore, cât să pot respira, după o zi toridă. Am avut fix aceleași senzații! A fost un moment fantastic, de liniște interioară, senzație de aer, de simplu, de bun și destul.
Cât a durat? Mai puțin de 10 minute :(, pentru că m-am întors repede în pat, la gândul că îmi va fi greu să mă trezesc dimineață, apoi m-am gândit că ar fi mai bine să folosesc timpul citind, dacă tot nu dorm. Și uite așa s-a dus vraja și am realizat cât de puțin timp îmi acord de fapt, doar să exist, pur și simplu, fără să fac nimic cu sens. Cât de repede gândurile îmi zboră către ce n-am făcut, ce ar trebui să fac, ce ar putea să nu meargă, cât de rapid mă pot frustra pentru tot ce n-am realizat.

Diseară ies la o plimbare prin cartier, astfel nu voi fi tentată să iau o carte, să verific vreun mail sau să răspund vreunui copil, care are nevoie de ceva. Îmi voi acorda spațiu, pur și simplu, să fiu, să merg fără țintă, să mă pierd în gânduri.
Poate fi riscant să fii singur cu gândurile cele mai profunde, poate deveni pe alocuri frustrant, chiar deprimant în unele cazuri, dar pentru asta am la îndemână vizualizarea, am să mă imaginez în cele mai faine situații posibile, în care îmi doresc să fiu, o să mă folosesc de recunoștință, pentru tot ce am realizat până acum (și nu este puțin), pot să fiu bine eu cu mine, chiar dacă n-o să am vreo mare revelație.

O să îl numesc exercițiu de reconectare cu sufletul meu! Vă invit să il faceți și voi și să îmi spuneți dacă  funcționează, aștept un comentariu aici la articol sau pe pagina de Facebook a blogului.

Sursa foto: arhiva personală

10 comentarii la “Îmi este dor de mine! Exercițiu de reconectare cu sufletul meu

  1. Eu noaptea, după ce adoarme cel mic stau câteva momente bune fara sa fac nimic, fără să gândesc la câte am de rezolvat.Ca o meditație.Imi face bine liniștea nopții.

    1. Mi se pare extraordinar, eu n-am reusit mai mult de 5 minute, imi fuge gandul la micul dejun, la pachetele, la faptul ca trebuie s ama trezesc dimineata, ca mai bine citesc decat sa imi las mintea libera. Dar mai incerc 🙂

  2. hmmmm…. cu toții râvnim la cele 10 minute împreună cu noi înșine. păcat, însă, că uneori nu știm ce să facem cu ele.

    eu, când era fiică-mea micuță și încă locuia cu noi :), mă trezeam mai devreme și îmi ofeream luxul de a sta singur cu mine însumi aproape o oră. așa fac și acum, cu mica diferență că acum nu mai sunt nevoit să ma trezesc cu noaptea în cap. dar, vai, cât de dor îmi este de momentele în care mă/ne f…a Mara la creier din trei în trei secunde…

    1. Nu stiu daca ravnim cu totii la cele 10 minute, probabil cei care nu le au ravnesc, cum sunt si eu, iar de facut ceva cu ele…nu stiu, eu as vrea sa nu fac nimic cu ele 🙂 tocmai asta e ideea.
      Cum spuneam, nu sufar de lipsa de timp, imi iau timp pentru mine, pur si simplu ma duc unde vreau, unde simt nevoia (magazin, coafor, masaj, cafele cu prieteni…), iar daca sunt acasa, le spun copiilor ca acum e timpul meu si vreau sa citesc sau sa fac x chestie si ei ma lasa. Dar as vrea ca astea 10 minute sa fie altceva, sa fie nimic practic, liniste, 10 minute nu e mult si nu am nevoie sa fac asta zilnic, poate nici macar o data pe saptamana, dar vreau sa fac exercitiul, tocmai pentru ca mi se pare greu si nu prea imi iese 🙂 sa vedem unde imi aluneca gandurile. Zilnic le tine bine stranse in manuchi, le orientez incotro am nevoie, sa vedem unde o zbughesc ele cand sunt libere.

  3. eu m-am obișnuit să-mi întrerup gândurile când încep să curgă. m-am trezit într-o zi că am călcat 15 cămăși și, în tot acest timp, în loc să fac ceva constructiv, am rememorat niște scene penibile, de sute de mii de ori, luate de la capăt și de la mijloc și de la sfert etc etc
    din acel moment, gata, sănătate. îmi cenzurez gândurile.
    și sunt fericită.
    și pentru următoarea lună chiar vreau să merg la 2 ore de relaxare specială, să văd dacă sunt de mine astfel de exerciții – lumea zice că sunt prea agitată ca să mă bucur de ele…
    dar nu se știe niciodată! 🙂
    te îmbrățișez.

    1. Aaaa pai de ce sa le intrerupi, lasa-le sa zburde 🙂 auzi la ea 15 camasi calcate si pute aface ceva mai constructiv, pai eu zic ca tocmai ti-ai descoperit un talent, il si poti pune la treaba, faci un business mic :))

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *