Cum să vinzi produse, servicii sau chiar pe tine

Aud de câteva ori pe zi „eu nu sunt vânzător, nu știu să vând” și o spun și eu de câte ori am ocazia!
Dar cu toții suntem vânzători sau ar trebui să fim, vindem în orice clipă, ne vindem imaginea, ideile, proiectele, vindem emoții, de cele mai multe ori, înainte să deschidem gura.

Hai să zicem că tu nu ești antreprenor, nu ai nimic de vânzare, nu faci afaceri, ești un angajat liniștit, în banca lui, mulțumit să meargă la serviciu și să își ia banii la final de lună, chiar crezi că nu vinzi nimic?! Ia mai gândește-te!
Când vrei să îți schimbi jobul vinzi, te vinzi pe tine! Și ar fi bine să fii un vânzător al naibii de bun. Când prezinți o idee la job, când propui o soluție, tu vinzi sefului și colegilor ideea ta.

Acum hai să zicem că vrei mai mult decât o mărire de salariu, poate vrei un venit suplimentar sau poate vrei să iei calea antreprenoriatului, iar în cazurile acestea, chiar trebuie să înveți să vinzi și să te vinzi. Eu acum învăt, ușor nu este, am multe tipare mentale de schimbat și probabil am pierdut multe oportunități și o să mai pierd, până când o să îmi dezvolt mai mult abilitatea de a vinde și de a mă vinde.

  1.  Care este motivația ta (de ce faci ceea ce faci, ce te mână în luptă) ?
    – îți place să îi ajuți pe alții
    – vrei să schimbi lumea
    – ….
  2. Ce vrei să obții?
    – timp liber
    – să lucrezi de oriunde
    – să ai control asupra veniturilor tale
    – să ai un impact local/global
    – independență financiară în x luni/ani
    – doar un venit suplimentar
  3. Cine este clientul tău? Cui te adresezi?
    – unde cheltui timpul și banii?
    – tuturor? nasol 🙂 în ciuda definiției, tuturor = nimeni; cu cât îți definești mai bine piața/clientul țință, cu atât va fi mai ușor să i te adresezi și îi atragi atenția
  4. Ce oferi tu, care este soluția pe care o prezinți (servicii, produse)?
    – oferta trebuie să adreseze nevoile clientului tău țintă (de aceea trebuie să știi cine este el)
    – oamenii cumpără efectiv după ce ei deja au cumpărat mental acel produs/serviciu
  5. Construiește relații
    – omul este o ființă emoțională, în primul și apoi rațională
    – vindem emoții
    – oamenilor le plac oamenii și cumpără de la oameni
    – întreabă oamenii despre:
    – prieteni și familie
    – cu ce se ocupă
    – ce le place să facă în timpul liber
    – ce își doresc, la ce visează
  6. Concentrează-te pe ceea ce ai de oferit, nu pe ceea ce poți câștiga
  7. Nu contează ce vinzi, contează cum te poziționezi și cum împachetezi mesajul
  8. Învață să comunici, respectă cei 6 C ai comunicării:
    – clar
    – concis
    – coerent
    – consecvent
    – credibil
    – corect
  9. Lucrează cu propria ta persoană:
    – înlătură tiparele mentale nefolositoare
    – ai încredere în tine și în ceea ce oferi
    – dă dovadă de curaj
    – conectează-te cu ceilalți și exprimă clar cum îi poți ajuta
    – ai nevoie de oameni ca tine pentru a merge mai departe, caută/construiește comunități
    – fii dedicat, nimic bun nu crește peste noapte
    – construiește încredere
    – fii conștient de fricile tale (sunt ele reale?! sau este un tipar mental/o reacție programată)
    – fii prezent, creierul reacționează la posibilități, nu la concret
    – alege conștient
    – învață din experiențe trecute, nu rămâne agățat de ele
  10. Fă-ți un plan strategic, îți va da încredere
  11. Pornește la drum, chiar dacă nu este 100% clar drumul, este important să faci primul pas

Există sute de cărți despre acest subiect, eu am ales să scriu despre lucrurile pe care simt eu să le fac, modul în care aleg eu să abordez subiectul și cum încerc eu să îmi dezvolt abilitatea de a vinde, care, dacă ne uităm atent, se aplică în orice arie a vieții, fie că ești antreprenor, fie că n-ai vândut un cap de ață în viața ta.

Este vorba despre dezvoltare personală, despre a crea și crește realții, despre încredere în sine, ajutor pentru ceilalți, comunicare și deschidere!

5 comentarii la “Cum să vinzi produse, servicii sau chiar pe tine

  1. Intr-adevar cand esti la un interviu pentru un job practic tu te vinzi, vinzi serviciile tale, experienta si cam tot ce tine de aptitudinile tale ca sa iei postul respectiv. Dar nu cred ca e o meserie usoara, dar poate fi invatata.

    1. Stiu foarte bine, cred ca si astazi daca ma intrebi, eu o sa zic ca habar n-am sa vand, daca imi dai un produs nou si ma pui in fata agazinului, sa il vad la jumatate de pret, nu pot :))
      Dar vreau sa schimb asta, pentru ca nu este in avantajul meu, pentru ca a vinde nu inseamna doar sa vinzi un produs sau un serviciu, este mult mai mult si avem de nevoie sa vindem cam toata viata.

    1. Eu am interactionat de curand cu o fetita de vreo..12 ani sa fi avut, m-a intrebat daca vreau sa cumpar un saculet cu un ulei esential, i-am spus ca ii multumesc dar eu deja am luat unul, ma simteam si prost ca am refuzat-o ma gandeam ca o sa faca o fata trista…ei bine nu, i-a luat in jur de 10 secunde sa imi raspunda: si nu mai doriti inca unul?!
      Cu asa atitudine, nu doar ca isi vindea saculetii, dar nici nu avea dezamagirea si frica aia pe care o avem noi cand incercam sa vindem si ceva, nu mai zic daca suntem refuzati, ca intram in pamant de rusine.

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *