Cum sa primesti, cu zambetul pe buze, lectiile necerute de parenting, de viata

Am vazut ieri o poza care circula pe Facebook si mi-a placut mult, m-a pus un pic pe ganduri si m-am intrebat daca nu cumva asta fac si eu acum.
4100af2ae44f9d9b062c782241aee877

Sursa foto aici

Si toata treaba asta cu poza m-a dus inapoi cu gandul la o situatie care s-a intamplat cu putin timp in urma, o situatie dificila pentru mine, care implica emotii grele din partea mea si a copilului, de fapt din parte tuturor membrilor familiei.
Este vorba despre prima tabara in care a fost Rob, un cantonament de fapt si de drept, lung de 10 zile, cu treziri dis de dimineata (ininte de 6 am), cu stat pana tarziu seara, cu drumuri multe, miscare, aer curat, in mai putine cuvinte o perioada cam lunga departe de familie, cu multa oboseala. In conditiile date, copilul a avut dificultati in a gestiona toate sentimentele care il copleseau, in conditii de oboseala extrema. Acestea fiind datele problemei, am decis sa facem copilului o vizita fulger si eventual sa il luam acasa daca ne-o cere, dar cum planul d-acasa nu se potriveste cu cel din targ, ajunsi la fata locului, am primit o mustruluiala pe cinste, atat eu cat si sotul, de la organizatorul taberei si unul dintre mentorii copiilor. Mustruluaia am primimit-o mai mult eu, era bine directionata, nici n-am apucat sa vad copilul ca lectia de parenting deja incepuse, nici n-are rost sa va povestesc prea multe, spun doar atat: nu l-ati crescut bine!!
Si reactia mea a fost: SAY WHAT MOTHER F…??? Jap jap, dar cine esti tu bai tatatie sa imi spui mie ca nu mi-am crescut bine copilul, ha?? cine esti? si de ce nu l-am crescut bine, ca ii este dor de noi, ca plange si ca nu se preface ca e totul ok?? zi mah, asa cresti copiii, sa fie insensibili, sa nu le fie dor de parinti, sa se prefaca ca nu le e greu, adica sa fie niste prefacuti?
Sotul meu a fost langa mine tot timpul si ii simteam in ceafa privirea, stiu, ii era teama de reactiile mele, doar stie ce are la usa 🙂
Dar stiti ce, toata reactia aia s-a derulat doar in capul meu, dap, numai acolo, n-am scos nimic pe gura, doar un zambet tamp. Uite scriu acum , rememorez si deja se incinge tarata in mine, auzi tu ce-a putut sa zica, ca nu mi-am crescut copilul bine…(pauza de descarcare, rememorez live cu sotul faza, sa ma descarc, sa rad). Gata, sunt bine, a fost un fel listening partnership scurt, acum pot scrie mai departe linistita 🙂

In mod normal, in situatii de genul asta devin defensiva, caut imediat puncte de sprijin pentru actiunile mele si, in acelasi timp, caut rapid punctele sensibile ale adversarului si ii dau cu ele direct in cap, yep, pot deveni foarte rautacioasa daca ma simt atacata. Analizand un pic situatiile de genul asta, am realizat ca de fapt in astfel de momente eu devin foarte vulnerabila, rusinata si evident ca nu imi pot da voie sa fiu asa, trebuie sa fiu puternica, sa nu ma las dominata, calcata in picioare sau rusinata!
Oare cine n-ar deveni vulnerabil si defensiv in momentul in care ii sunt criticate calitatile necesare pentru cel mai importanta rol al sau, in cazul meu acela de parinte?!

Am terminat de citit de curand „Darurile imprefectiuni”, scrisa de Brene Brown, este o carte pe care o recomand tuturor, ma ajuta fara sa imi dau seama, fara sa fi planuit niste schimbari in actiunile si reactiile mele, ma ajuta pur si simplu fara sa fac nimic, doar prin simplu fapt ca am citit-o. Asa cum rautatile gratuite ale celor din jur scoteau ce era mai rau din mine, aceasta carte scoate ce este mai bun din mine. Si cand ma gandesc ca am ales-o pur si simplu de pe raft, fara sa fi citit niciun review, fara vreo recomandare, doar pentru ca petrecusem o ora in librarie si nu vroiam sa plec cu mana goala, cum ar veni, cartea asta m-a ales pe mine.

Am invatat ca este ok sa fiu vulnerabila, este firesc, eram obosita sa ma prefac ca nu sunt, sa ma apar tot timpul, fara ca macar sa realizez, ma simt mai usoara acum. Asa am reusit sa depasesc si situatia de acum 2 zile, povestita aici, o situatie in care celalalt a fost rautacios in mod gratuit si nu la adresa mea, mai grav, la adresa copiilor mei.
Da sunt vulnerabila, da fac greseli, inclusiv in cresterea copiilor, care pentru mine este cel mai important aspect, fac greseli cu partenerul, la munca, sunt imperfecta si sunt foarte bine asa cum sunt. E drept ca nu este ceva ce as povesti la un interviu de angajare, de exemplu, ca nah traiesc intr-o societate in care nu da bine, dar sper nici sa nu mai dau peste prea multi oameni care sa incurajeze astfel de abordari.

Ma simt curajoasa pentru ca mi-am dat voie sa fiu vulnerabila, pentru ca in situatii in care cineva a incercat sa ma faca de ras, n-am reactionat rautacios, cum as fi putut, ca nu mi-am folosit puterea ca sa fac rau, ca nu m-am impotrivit rusinii si nu am incercat sa ma folosesc si eu de rusine pentru a contracara ceea ce percepeam ca pe un atac asupra unui dintre rolurile mele cele mai importante, cel de parinte.

Va doresc sa aveti puterea de a fi curajosi si flexibili in fata rusinii!

P.S. copilul nu a vrut sa mearga acasa cu noi, a ramas in cantonament, va imaginati cat de nepotrivit ar fi fost sa reactionez rautacios la lectia gratuita si neceruta de parenting 🙂

Save

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *