Cum pregătim copiii pentru școală

Parcă mai ieri cântam împreună cu copiii a venit vacanța cu trenul de Franța, m-am bucurat de finalul anului școlar la fel de tare ca și ei, dar parcă a trecut cât am clipit de 3 ori și deja ne pregătim de un nou an școlar.
Nu știu cum vă pregătiți voi, dar noi suntem în concediu, ca să nu ne stresăm inutil, acasă, legat de începutul anului școlar sau să facem eventuale cheltuieli inutile.

Dar când nu ne gândim doar la concediu, pentru o bună reacomodare la școală, procedam cam așa:

1. Petrecem mult timp împreună chiar înainte de începutul anului școlar, ne programăm vacanța la final de vară, în felul ăsta copiii sunt plini de iubirea, atenția și timpul nostru și se desprind mai ușor (pentru programul lor de somn, nu este ideal, dar chiar dacă e vacanță, încercăm să nu petrecem sălbatic, ci să ne și odihnim).

2. Povestim despre școală, colegi, prieteni (de la școală), evident, numai întâmplări pozitive, amuzante, din care au învățat și care i-au bucurat, le-au trezit interesul, în felul asta li se face dor de școală sau măcar așteaptă cu mai mult interes.

3. Cumpărături pentru școală împreună. Nu sunt adepta cheltuielilor inutile, nu cumpărăm materiale didactice fără să avem indicații clare de la învățător, pentru anul respectiv.

Sunt lucruri care se pot cumpăra, și sunt de părere că ajută dacă lăsăm copilul să aleagă. Astfel, anul acesta si-au ales deja ghiozdanele, le-am și cumpărat (sper să le țină până când termină liceul, la cât au costat), Dennis și-a cumpărat și un penar special, lucrat în stilul waldorf. Fiecare și-a cumpărat câte un carnețel, pe care îl vor purta  în ghiozdan (ca să nu mai deseneze pe caietele de școală).
Ce mai puteți cumpăra înainte, fără să devină inutil, după discuția cu doamna: casoletă pentru pachețel, sticlă apa, șervețele (hârtie/textile, ceva haios pentru copii) pentru uz zilnic la masă, ghiozdan, penar, umbrelă mică, pelerină de ploaie (care se strânge și se poate purta în ghiozdan tot timpul), un ceas deșteptător, creioane de colorat (de obicei nu sunt scumpe, le vor folosi acasă, dacă nu sunt cele mai potrivite la clasă).

4. Din concediu cumpărăm câte o amintire, special să o ia cu ei la școală (de obicei sunt brelocuri, din locurile unde mergem, pe care le vor agăța la ghiozdan).

5. Adaptăm programul de somn din timp. Am scris mai sus, noi de obicei suntem în concediu în săptămânile înaintea începutului de an școlar și revenim chiar cu o zi înainte, încercăm totuși să ne culcăm la ore decente, să nu dormim până la prânz, ca să păstrăm rutina. Când începe școala, diferența de trezire este de maxim o oră, așa că nu le este foarte greu.

6. Îi încurajez să scrie/deseneze ceva despre vacanța lor (nu ca temă de vacanță), ci ca exercițiu de scriere-desen și subiect de discuție la început de an școlar, încă nu are așa mare succes scrisul poveștii, se lasă mai mult cu narațiune, dar este și ăsta un exercițiu bun.

7. Alimentație și suplimente, dacă în vacanță mâncăm câte o înghețată în plus, nu avem cele mai organizate mese, cu cât se apropie începutul școlii, am mai multă grijă și încet încet revenim la o rutină sănătoasă, mese la ore fixe și suplimente alimentare. De data asta am uitat acasă suplimentele și probioticele, dar vom începe imediat ce revenim din concediu. O floră ăntestinală sănătoasă, o bună digestie și tot necesarul de minerale îi ajută să se concentreze și să facă față noilor provocări de la școală.

Cu bătaie mai lungă, nu musai pentru începutul școlii, dar ajută enorom.

8. Încuranjez învățarea continuă. Dacă au o întrebare și nu știu răspunsul, îl căutam împreună, în cărți, pe internet. Important este să învețe să caute, să nu se blocheze când nu știu ceva și să nu își imagineze că profesorii sau adulții știu totul, merg la școală să învețe și învățarea nu se va termina o dată cu școala.

9. O atitudine pozitivă legată de școală și procesul de învățare. Nu există școala perfectă, dar dacă tot timpul suntem nemulțumiți de școală, de învățători, frustrările se transmit, iar copilul nu va avea o atitudine potrivită, deschisă către învățare. Nu zic să vă înghițiți toate nemulțumirile, dar dacă aveți doar nemulțumiri, poate e mai bine să schimbați ceva (școala, clasa sau poate chiar ceva în atitudinea personală). Copilul trebuie să aibă sentimentul de siguranță, să simtă că părinții sunt convinși că locul unde îi lasă este cel mai potrivit, iar învățătorul este unul de încredere.

10. Fără emoții legate de începerea școlii! Aici avem de lucrat cu noi, adulții, copiii doar preiau. Deși le place rutina și îi ajută, totuși copiii sunt curioși nativ, așadar orice început va fi însoțit de un pic de emoție și multă curiozitate, dacă nu intervin fricile părinților.
În unele cazuri e chiar mai mult de atât, apar amenințări de genul: începe școala, o să vezi tu! gata cu joaca, te duci la școală! se dă milităria jos din pod! n-o să mai ai tu timp de prosteală, o să ai teme toată ziua! Păi dacă mi-ar spune mie cineva toate chestiile de mai sus, adult fiind, naiba s-ar mai duce la jobul/cursul/întâlnirea respectivă!

Voi cum vă pregătiți pentru începutul noului an școlar, ce tips&tricks aveti?

Sursa foto: aici

 

13 comentarii la “Cum pregătim copiii pentru școală

  1. Tips&tricks n-am încă, noi așteptăm săptămâna viitoare să reluăm grădinița…domnul nu pare foarte încântat de perspectivă, însă. O să încerc să aplic ce am citit la tine cu ceva cumpărături pentru grădi, nu știu exact ce, dar să-i facă lui plăcere și să asocieze cu ceva pozitiv. Am început să-i arăt poze cu colegii lui, să povestim că de luni începe iarăși, în fine să vedem cum va fi după două luni de vacanță. Am preferat să-l retrag în vară și să meargă la Brașov cu bunicii la aer curat decât să stea în căldura din București și să meargă la grădi. Sper să se re-adapteze ușor.

    1. Eu cred ca ai facut foarte bine ca l-ai retras, ca sa aiba vacanta, se vede diferenta. Noi nu am reusit in timpul gradinitei sa le oferim vacanta de vara, din pacate :(, dar conteaza, chiar daca trebuie sa lucrezi un pic la (re)adaptare ulterior

  2. Puştiul meu mă întreba aseară din senin: „eu când mai merg la grădiniţă?”. El a mers foarte puţin anul trecut, 3 luni adunate. Îi place să meargă acolo, sper să îl ţină şi la şcoală! :)))
    Foarte bun articolul, de citit şi recitit! Mă bucur că l-am descoperit! 🙂

    1. moahh ce copil sociabil 🙂
      Merci, sper sa fie de folos articolul, pe noi ne ajuta sa ii familiarizam cu ideea ca va incepe scoala 🙂 desi vara asta n-au avut multa vacanta, in Belgia s-a terminat tarziu scoala, apoi au mers in tabere, la afterschool, asa ca recupera, acum in concediu.

  3. Eva mea intră în clasa zero și nu m-am pregătit cu nimic, mă simt complet iresponsabilă dar sper să recuperez.
    Singurul lucru de care mi-e groază este trezitul de dimineață și faptul că la școală nu e de glumă cu întârziatul.
    Îmi plac sugestiile tale. Pup.

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *