Oare mai știi cum era la plajă când n-aveai copii?!

Cine mai știe cum era la plajă când nu aveam copii, au trecut vreo 11 ani d-atunci :), noroc cu pozele, că altfel puteam să jur că nici n-am fost vreodată la plajă fără copii.

Ei bine, nu era chiar ca în poza principală din articol, nu făceam yoga, nici pe plajă, nici în alte părți, dar uitându-mă la pozele vechi, bag seamă că mă cam relaxam la plajă

Apoi a devenit cam așa:

Sunt și eu în prima poză, chiar dacă nu pare, prima și ultima intrare în mare, în acea vacanță, singura poză în care apar și eu. În poza 2 ar părea chiar că ma relaxez pe plajă, în timp ce copilul se joacă frumos în nisip, protejat de soare. Ce nu vedeți este al doilea copil, care probabil era cățărat pe mine, încercând să facă el poze, cum a făcut-o pe prima.

Dar anii trec, copiii cresc și poți să ajungi iarăși să faci niște poze în care adie o boare de relaxare:

Ce a fost constant în toți acești ani, în toate aceste poze, a fost protecția solară (pe lângă stres). Eu am pielea foarte albă, tipul care se arde ușor, de-a lungul anilor am avut nenumărate arsuri, fiecare vară era un chin, încă din copilărie. Dar aș putea spune că mi-a venit mintea la cap când am descoperit cremele de protecție.

Imi amintesc și acum verile la țară, în care eram roșie ca racul, nu dormeam nopțile și mă ungeam cu toate chestiile posibile (de prin curte/casă: roșii crude, iaurt), ca să mai calmez arsurile. Nu mă bucuram deloc de vară, toți prietenii mei se jucau pe stradă, pe câmp, la gârlă, cât era ziua de lungă, iar eu mă jucam o zi și apoi sufeream cumplit.

Nici nu mai știu exact când am descoperit crema de protecție solară, dar mă bucur tare mult că am făcut-o, pentru că verile n-au mai fost așa un chin pentru mine. În primii ani tot mai apăreau accidente, îmi amintesc o vara la mare, aveam o cremă bună, cu factor de protecție 50, toată lumea îmi știa istoricul, așa că s-au bucurat că pot să merg și eu cu bărcuța închiriată, chiar dacă era trecut de ora 10 dimineața. M-am cremuit corespunzător și ne-am plimbat cu bărcuța un timp, seara nu mai puteam să merg, aveam labele picioarelor roșii și umflate ca niște butuci, eu mă cremuisem corect pe corp, dar cu papucii în picioare 🙂

După atâtea experiențe, când am început să mergem cu copiii la plajă, deja eram expertă în ce s-ar putea întâmpla dacă nu folosim corect protecția solară, așa că am avut mereu cremă potrivită. Am căutat mereu cele mai bune produse, atât ca și ingrediente, dar și ca metodă de aplicare. Degeaba este o cremă cu ingrediente ok, cu factor bun de protecție, dacă durează 10 minute să o întind pe un singur picioruș de copil, că fuge mâncând nisipul până apuc eu să fac treaba. Am mai încercat și produsele tip spray, dar rar am găsit ceva ok pentru copii și dacă găseam, se termina înainte de jumătatea concediului, pentru că o mare cantitate se ducea în aer/pe plajă, adică fix pe lângă copil.

Ei bine, am descoperit America, este de la Bioderma (o firmă de la care folosim deja multe produse, deci o bucurie în plus),  se cheamă Photoderm KID Spumă 50+, este sub formă de spumă, foarte ușor de aplicat și destul de atractivă pentru copii (au impresia că se dau cu spumă de bărbierit). Vara asta n-am ajuns încă la plajă, dar unde suntem noi în vacantă, a fost nevoie de protecție și în oraș, așa că nici eu n-am umblat neprotejată.


Produsul activează mecanismele naturale ale pielii pentru a se auto-proteja de efectele neplăcute are razelor ultraviolete, conţine brevetul Cellular Bioprotection™ ,care susţine sistemul imunitar biologic al pielii, sunt rezistente la apă până la 80 de minute, rezistente la frecare, la transpiraţie şi nisip. Sunt recomandate pentru protecţia copiilor peste 12 luni.

Mai multe detalii despre Photoderm KID Spumă 50+ găsiți dând click pe numele produsului.

Sursa foto: Pixabay (poza principală), arhiva personală restul pozelor

5 comentarii la “Oare mai știi cum era la plajă când n-aveai copii?!

  1. Rasfoiam niste poze din trecut cu italianul si grecul din birou si unu din ei remarca- moaaaama ce poza faina! Ti-o dau pe email 😀 – asa mi-e dor de linistea aia de la 5 dimineata pe plaja goala…si inca nu stiu daca mi-e dor de lipsa de griji si naivitatea de atunci sau de libertate 🙂
    Mdea. Acum 15 ani, 10 kg mai putin, la mare, alergam pe plaja la 5-6 dimineatza ca o gazela – singurul motiv de a merge la plaja (si mancat peste, hahaha).

    Altfel acum mergem la mare iarna si dorm/citesc pe plaja, fara creme, ca nu e nevoie (vara dupa ora 10 ma ard oricum). Colocatarii sunt cei ce adora inotatul, eu ador muntele, compromisul e sa mergem vara la munte si iarna la mare, si nu stam dupa o anumita ora la plaja si zero creme.

    1. Nici eu nu ma omor dupa plaja, imi place primavara sau toamna sau poate la ocean unde bate briza serios, in rest ma plictisesc destul de tare la plaja (nu inot, nu imi place sa stau la soare, deci ce mai ramane?!) eu am mereu sutienul de la costumul de baie nou nout, ca intru in apa doar pana la slip :))
      Si noi ne protejam mult cu haine, stam doar dimineata si seara, evitam crema, ca trebuie sa facem si niste vitamina D, altfel degeaba am ars gazul pana la mare, dar uneori mai muscam din cascaval cu orele si atunci e nevoie, oricum e rar si mai mult pt drumul de intoracere de la plaja/masa, pe plaja stam mai mult fara

      1. haha, si eu tot cu sutienul nou noutz ca deseori raman in tricou , dar nici partea de jos nu o ud ca nu imi place senzatia de fund ud 😀 😀 😀 . Chiar, oare putem cumpara numai partea de jos a costumului de baie? sa nu arunc banii aiurea :)))

  2. Nici eu nu mai am rabdare sa stau la plaja, asa cum stateam in urma cu muulti ani! Acum imi place sa explorez, sa ma plimb, si am noroc ca fiica mea imi seamana…macar la asta :). Uite ca mi-ai amintit de pozele cu fiica-mea, de cand era mica, si cu mine alergand dupa ea sau cu lopatica de nisip in mana. Cert este ca orice am face acum la mare, fie ca ne plimbam sau stam sub umbrele, fara SPF nu se poate!

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *