Copilul meu vrea sa fie terorist!!!

Si are toate sansele in lumea in care traim! 🙁
Stiu ca suna nasol de tot titlul si probabil nu trebuia sa scriu asta, trebuia sa tin secret, trebuia sa…si sa….nu voi merge mai departe pe firul acestui subiect, dar din toata situatia se ridica o intrebare: eu, parintele, fac bine?! Este suficient ce fac, va duce la rezultatul bun, voi fi eu multumita de rezultat, daca nu voi fi eu multumita, chiar va inseamna ca nu e bine?
Scriem si citim mult despre tot ce tine de copii, de la nastere la cativa ani, cumva totul se opreste, nu e foarte clar pe la ce varsta, dar se cam opreste, nu mai scriu nici bloggerii, nu mai tin nici specialistii cuvantari, majoritatea educatorilor parentali lucreaza cu parintii copiilor mici. Daca cumva esti parinte de preadolescent sau, si mai rau, adolescent, si intampini dificultati in relatia cu el, ai cam dat de dracu!! Nu gasesti specialisti, nu gasesti bloggeri, nici prietenii nu prea se inghesuie sa zica o vorba de duh, asa cum fac cand sunt copiii mici si toata lumea le stie pe toate, primesti sfaturi de unde vrei si (mai ales) de unde nu vrei.

Daca ai un copil ceva mai mare si intampini niste probleme, mai mult sau mai putin evidente, ei bine, o sa te cam loveasca asa in moalele capului ideea sugerata de toti si toate, cum ca il ai asa cum l-ai crescut! L-ai crescut prost, culegi ce ai semanat, asa iti trebuie ca n-ai stiut sa-l disciplinezi…si multe altele, spuse direct sau sugerate. E cumva unanim, daca va uitati in majoritatea cartilor de parenting, cam asta reiese, daca l-ai crescut asa si asa….va fi bine, daca nu…va fi rau. Si daca deja e rau, te gandesti tu, ce sa fac?! Pai n-ai ce sa faci, nu mai stie nimeni, toata lumea tace (in cel mai bun caz).
Si ma gandesc asa, ce-o fi in sufletul unui parinte cu copil din aceste categorii de varsta, cat de pierdut si singur trebuie sa se simta, cat de vinovat, de neajutorat, dezamagit de sine, de copilul pe care l-a crescut si abandonat complet de societate, fara solutii concrete la probleme reale.

Nu este cazul nostru, din fericire, copiii sunt inca mici, dar nu atat de mici incat sa stau linistita si sa nu imi pun 1000 de intrebari, dar sunt cazuri reale, am vazut in meseria mea tot felul de situatii, dramatice, tragice, in toate categoriile sociale, de varsta…dar am fost invatata sa nu ma afecteze, sa nu iau cu mine acasa lucruri din teren. Dar situatiile de genul asta incep sa fie din ce in ce mai aproape de casa, fara sa le aduc eu de undeva (ca oricum nu mai profesez), le vad acum prin prisma parintelui si nu a lucratorului social, le vad cu ochii mamei de baieti, haiosi, frumosi, dar si temperamentali, dornici de actiune, dar si frustrati de limitari, incurajati de chestii datatoare de adrenalina si aducatoare de senzational.Consider ca orice copil are potential de geniu si orice copil are „potentialul” de a face greseli care pot fi de la simple, pana la cele mai grave, de la a „imprumuta” un pix, pana la a fuma o tigara (cu marijuana), de la mici neintelegeri cu colegii, la aderarea la tot felul de grupuri neportivite, inca de la varste fragede. Ar fi usor sa ma detasez si sa ma autoconving ca daca ii cresti pe copii cum trebuie, vor iesi copii buni, dar ar inseamna sa nu iau in calcul faptul ca traim in societate, ca, inevitabil, va veni si varsta la care anturajul va fi foarte important…Poate ca este suficient sa crestem copii cu o stima de sine crescuta, sa ii crestem cu respect, sa ii invatam de mici sa ia decizii, teoria asa spune, dar simt ca e datoria mea de parinte sa ma gandesc la toate posibilitatile.

Nu este nimic ingrijorator pentru mine in afirmatia din titlu, momentan, este doar o toleranta mai scazuta la frustrare, determinata de specificul varstei si dorinta de a genera o reactie puternica din partea mea, in conditiile in care acest cuvant a devenit parte din vietile noastre. Dar, in context, imi ridica multe intrebari, inclusiv despre cum ajung oamenii sa faca fapte reprobabile.

Poate aveti raspunsuri la intrebari, poate aveti sugestii, poate stiti centre si specialisti, cred ca orice informatie poate fi de ajutor unui parinte care isi pune intrebari.