[foto]Am ajuns la capatul (de vest) al Europei

Cabo da Roca
Am ajuns la destinatia calatoriei noastre, mai exact Portugalia, usor n-a fost pana aici, a fost lung, obositor, au fost momente cand ne gandeam ca poate este totusi prea departe si ar fi mai bine sa schibam traseul. Insa am reusit sa ne mobilizam exemplar, 2 adulti, 2 copii, o masina plina si vreo 4000 de km, in care am ras, am plans, am vazut locuri pe care imi este greu sa le descriu in cuvinte, iar pozele nu exprima nici pe jumatate din ce am vazut. Au fost momente in care comunicarea a fost la cote minime, in care vacanta parea doar un drum nesfarsit, in care (noaptea spre orele 22 PM) umblam prin munti sau pe stradute intunecate, cu 2-3% baterie la telefon, in conditiile in care depindeam de el sa ajungem la destinatie. Dar experienta este una deosebita, vezi atat de multe peisaje, locuri, oameni, animale…ajungi sa inventezi jocuri si strategii de a distra copiii, sa improvizezi tinute sau mic dejunuri cu ce ai la indemana, fara sa scotocesti in bagaj, ca un fel de provocari, sa vorbesti „frangleza” in Germania, „sprangleza” in Portugalia sau sa platesti 80 de euro pe noapte la hotel de o stea :).

Am simtit nevoia sa fac un mic rezumat al drumului Romania-Portugalia, dar de fapt vreau sa va povestesc sau mai bine zis, sa va arat ziua de ieri.
Copiii au fost absolut fascinati, cand, in drumul nostru de la Porto catre sud, am fact un mic ocol, tocmai pana la capatul Europei. Dupa ce am petrecut pana spre 2 AM la o nunta ca din povesti, ne-am trezit dis de dimineata sa ne pregatim de drum, dar a fost doar o iluzie, numai check-out-ul de la 12 ne-a mobilizat sa parasim camera. Desi nu eram in forma niciunul dintre noi si ar fi fost ideal sa ajungem la urmatoarea destinatie cat mai rapid si sa stam pur si simplu, am decis ca nu putem rata destinatia Cabo da Roca, pentru care trebuia sa facem un mic ocol.

Cabo da Roca este pe o stanca, intr-o zona declarata Parc Natural, la aproximativ 42 de km de Lisabona si este cel mai vestic punct al Europei, este capatul Europei cum ar veni, finalul, aici se termina uscatul si incep apele. „Aqui, onde a terra se acaba e o mar começa…[Here, where the land ends and the sea begins…]” Luís de Camões, Os Lusíadas.
Vantul batea atat de tare, incat era greu sa vorbesti, ceea ce nu mi s-a parut chiar rau, tinand cont ca pe drum am intalnit temperaturi de peste 40 de grade si ma gandeam ca o sa fac 3 poze si o sa lesin. Peisajul era ceva…greu de exprimat in cuvinte sau in poze facute cu telefonul, am vazut inclusiv o stanca cazuta in apa, pe care apa o legana continuu, ca pe o barca. Nu am fost singura impresionata, turistii erau atat de „furati” de peisaj, incat se bagau pe sub bara de protectie a stancii si se pozau cat mai pe margine, cei care au scapat, sigur au niste poze magnifie (am citit pe undeva ca la un momendat s-a prabusit o stanca cu niste turisti pe undeva prin zona). In afara de pesaj, acolo exista un far si un monument pe care este inscriptionata atestarea de cel mai vestic punct al Europei.

Lucrurile impresionante nu s-au terminat aici, dupa ce am coborat, ne-am indreptat spre destinatia noastra pentru urmatoarele cateva zile, catre Sud, zona Algarve, iar ca sa ajungem acolo am trecut pe un pod peste ape, dar cand zic un pod….de fapt vreau sa zic o autostrada suspendata peste ape. Eu am o teama maricia de poduri, masina+poduri=teama si mai maricica, masina+autostrada peste ape=Eu foarte putin functionala, am reusit totusi sa fac cateva poze cu mana si inima tremurande. Este vorba despre podul Vasco da Gama, cel mai lung pod din Europa,o autostrada cu 6 benzi, 3 pe sens, pe care se merge cu 120 km/ora. Pana acum, Portugalia este pentru noi o mare descoperire, cu siguranta ii voi dedica un articol intreg, imediat ce ne linistim de pe drum. Este prima data cand o vizitam, dar cu siguranta vom reveni si ma bucur enorm ca suntem cu masina si avem o ocazia sa descoperim o tara atat de impresionanta.

Va las cu cateva poze facute de mine, dar si cu una facuta de profesionisti, nu de alta, dar sa nu cumva sa pierdeti maretia locurilor din lipsa talentului meu fotografic.
Vasco_da_Gama_Bridge_aerial_view
Sursa foto: aici
DSC_2958

End of Europe
20160905_184040
20160905_183736

Bate vantul

Vant in plete

Save

Save

Save

2 comentarii la “[foto]Am ajuns la capatul (de vest) al Europei

Publică un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *